Data publicării:

Sorin Oprescu s-a săturat de PSD: Nu exclude o susţinere a PNL pentru un nou mandat de primar

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Primarul General, Sorin Oprescu, nu vrea să se mai întoarcă în PSD, acesta declarând, într-o intervenție la România TV, că "este bine fără stăpâni". Edilul Capitalei recunoaște că, deşi a fost sunat de foşti colegi social-democraţi, a refuzat revenirea în partid. În ceea ce priveşte o viitoare candidatură la Primăria Generală, Oprescu a dezvăluit că nu exclude şi o susţinere din partea PNL.

"Nu. E bine fara stapani, e bine fara telefon. În sensul de ordin la telefon. Este bine, sigur, sa ramanem fiecare dintre noi pe pozitiile pe care le avem acum. Nu stau sa ma joc cu intratul, cu iesitul sau cu plimbatul pe la partide. Nu am suportat asta niciodata", a declarat Oprescu.

Primarul general recunoaşte însă că a fost curtat de social-democraţi: "Ma intrebau... Le-am raspuns cat am putut si eu mai general, în aşa fel incat sa nu creez asteptari."

Întrebat dacă a fost sunat de Victor Ponta, edilul a răspuns: "Nu, nu. Eu cred ca are problemele lui acum."

Citește și: Sorin Oprescu: Traian Băsescu m-a întrebat dacă găsim pământ pentru a face o moschee în Bucureşti

Sorin Oprescu a făcut şi o mărturisire-şoc: nu exclude o eventuală susţinere din partea liberalilor pentur un nou mandat.

- Candidez sustinut de cine dorește să mă susțină.

- Chiar si de liberali?

- Pai...nu va mirati asa. (...) Sorin Oprescu nu exclude varianta de a fi sustinut de oamenii care s-au convins in cei 7 ani de zile ca nu mi-am bătut joc de nimic, nu am mintit, ca am spus lucrurilor pe nume, a spus Oprescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel