Sorin Ilieşiu, înlocuit cu Varujan Vosganian în Comisia de cultură
Senatorul Sorin Ilieşiu a fost înlocuit cu Varujan Vosganian în Comisia de cultură. Schimbarea a fost făcută la propunerea liderului senatorilor PNL, Puiu Hașotti.
Propunerea lui Haşotti a întrunit, în plenul Senatului, 90 de voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" şi şase abţineri.
Sorin Ilieşiu va continua să activeze, potrivit solicitării liderului său de grup, în cadrul Comisiei românilor de pretutindeni.
Senatorul PNL Sorin Ilieşiu este unul dintre liberalii care cer schimbarea din funcţia de preşedinte al PNL a lui Crin Antonescu, susţinându-l pentru această poziţie pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care să fie candidat la prezidenţiale sau candidat pentru funcţia de premier din partea USL.
Potrivit expresmagazin.ro, supărarea lui Ilieșiu ar veni de la faptul că nu a fost propus pentru a candida pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare din luna mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News