Sorin Grindeanu: Situația de la Compania Naţională a Uraniului, deblocată
Sorin Grindeanu a afirmat, joi, că ministrul Energiei, Toma Petcu, a reuşit să "deblocheze" situaţia la Compania Naţională a Uraniului, astfel încât angajaţii să îşi poată primi salariile.
”Anul trecut, dânşii au beneficiat de o schemă de ajutor. S-au dat anumiţi bani pe o schemă de ajutor de stat. Acei bani trebuiau a fi cheltuiţi după nişte reguli, (...) trebuia să existe şi un control. (...) Timp de un an de zile nu s-a întâmplat nimic (...). La începutul acestui an, bineînţeles, că a venit Curtea de Conturi, au văzut că lucrurile nu stau aşa cum trebuie şi s-a ajuns la acel blocaj. Eu îl felicit pe ministrul Energiei că a reuşit să deblocheze, a virat banii, astfel încât oamenii (...) să-şi primească salariile”, a spus Sorin Grindeanu, la România TV.
Pe 23 martie, aproximativ 200 de membri ai Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu au protestat în Piaţa Victoriei faţă de neacordarea salariilor şi a tranşei a doua din ajutorul pentru salvarea Companiei Naţionale a Uraniului, o parte dintre aceştia aflându-se la acel moment în greva foamei.
În context, CNS 'Cartel ALFA' a solicitat Guvernului să acţioneze de urgenţă pentru deblocarea fondurilor pentru plata salariilor şi adoptarea măsurilor necesare pentru ca activitatea CNU să poată continua.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News