Sorin Grindeanu, propunerea PSD pentru funcţia de premier, declarație de avere
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Sorin Grindeanu, propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru, deţine o casă, trei terenuri şi are un credit de peste 44.000 de euro.

Potrivit declaraţiei de avere depuse în iulie, Grindeanu deţine, împreună cu soţia sa, o casă de locuit în localitatea Giroc şi două terenuri intravilane în Timiş, de peste 500 mp, respectiv aproape 300 mp, cumpărate. De asemenea, soţia sa deţine un teren agricol de aproape 3 hectare în acelaşi judeţ, în satul Ofenita, dobândit prin moştenire.

În martie 2016, conform declaraţiei de avere, Sorin Grindeanu a vândut un apartament pentru suma de 30.000 de euro. El a creditat firma DuoFarm, la care lucrează soţia sa ca farmacist-diriginte, cu 83.500 de lei şi 20.000 de euro. Familia Grindeanu a primit şi o donaţie, din partea lui Nicolae Grindeanu, de 10.000 de euro, scrie Agerpres.

El are un credit contractat în 2007 şi scadent în 2035 în valoare de peste 44.000 de euro.

În ultimul an fiscal, Sorin Grindeanu a obţinut 86.228 de lei din salariul de ministru şi 7.610 lei din indemnizaţia de deputat. Soţia sa a avut venituri de aproape 5.300 de lei ca diriginte-farmacist şi de peste 33.000 de lei din închirierea unui apartament.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel