„Nu mai vreau să vorbesc despre ajutor. Cariera şi-a făcut-o simplu din talentul şi valoarea pe care le-a avut. Ce mă deranjează vreau să spun că e cea mai mare decepţie pe care am avut-o. Pentru că nişte oameni avizaţi îşi dau seama ca vrea să mute discuţia de la obiectivele pe care nu le-a îndeplinit. Să spui că a fost deranjat că am vorbit de o evidenţă. Pentru ce am declarat la meciul cu FCU Craiova, că meritau să câştige dacă au condus cu 2-0. Sunt argumentele unui om mic. Nu mai vreau să aud numele lui. Îl rog să nu îmi mai pronunţe numele”, a spus Sorin Cârţu.
„Am meciuri antrenate în Liga 1 câte antrenamente nu are el făcute. Chiar nu ţi-e ruşine?! Ce tot ne ameninţi că ai bani. Ai banii din ce ai jucat, nu din antrenorat. Te-am angajat ca să antrenezi, nu ca să ne spui câţi bani ai. Nu mai vreau să aud asta. Este ultima dată când îi pronunţ numele lui Rădoi. Şi îl sfătuiesc să uite de existenţa mea”, a declarat Sorin Cârţu la Prima Sport 1, în cadrul unei intervenţii telefonice în cadrul emisiunii Fotbal Show.
Sorin Cârţu a precizat şi faptul că el nu va mai reveni pe banca tehnică a Universităţii Craiova, deşi numele său a fost vehiculat printre numele posibililor înlocuitori ai lui Mirel Rădoi: „În niciun caz, eu nu mai antrenez din 2016. Nu m-am mai simţit capabil emoţional să antrenez. Am peste 500 de meciuri în Liga 1, dar nu am mai putut!”.
Amintim că Mirel Rădoi și-a anunțat demisia de la Universitatea Craiova imediat după înfrângerea cu FC Argeș, în Cupa României.
Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova s-a jucat miercuri, în cadrul etapei a treia a grupelor din Cupa României, iar piteștenii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bertrand, în minutul 64, respectiv Tofan, în minutul 70. Pentru olteni, a marcat Screciu, în minutul 55.
După această partidă, Mirel Rădoi a criticat ieșirile celor din conducerea clubului, dar nu a spus nimic despre demisie. La scurt timp, în drum spre zona mixtă, antrenorul a luat decizia de a pleca din Bănie.
Mirel Rădoi s-a arătat profund deranjat de atitudinea celor din conducerea clubului, inclusiv de declarațiile făcute de către președintele Sorin Cârțu, omul care l-a dorit cu insistență în Bănie. „Semnalele care au tot fost după această partidă pentru mine au fost clare. Rezultatele nu sunt consecința unui joc slab. Dacă m-aș lua după nea Sorin (n.r. Cârțu), ar fi consecința unui joc slab. O să îi predau lui legitimația să revină la echipă. Înseamnă că a înțeles greșit mesajul”, a spus Mirel Rădoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică