Data publicării:
SORIN BLEJNAR, la DNA - UPDATE
UPDATE: Sorin Blejnar este audiat luni de procurorii DNA Ploieşti într-un dosar privind favorizarea unei firme din domeniul IT, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Potrivit surselor citate, faptele au fost comise în anul 2011, când Blejnar se afla la conducerea ANAF. El ar fi acceptat atunci promisiunea unor sume de bani de la administratorul unei firme, în schimbul sprijinului pentru obţinerea unui contract de furnizare şi servicii IT. ----- Știrea inițială: Sorin Blejnar s-a prezentat luni dimineață la DNA Ploiești. Fostul şef al ANAF nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi.
Sorin Blejnar a fost citat cu mandat de aducere, fiind însoţit la sediul DNA de doi poliţişti. Potrivit unor surse judiciare, fostul şef ANAF a fost citat într-un nou dosar ce priveşte fapte de trafic de influenţă.
Pe 9 iunie, fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare în dosarul 'Motorina', în care a fost acuzat, alături de soţii Radu şi Diana Nemeş, de complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar, soţii Radu şi Diana Nemeş au fost condamnaţi la 9 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News