Sorin Apostu, primarul Clujului, a fost reţinut de procurorii DNA
Sorin Apostu, primarul Clujului, a fost reţinut de procurorii DNA. Miercuri dimineaţă au avut loc percheziţii la domiciliul primarului şi la sediul Primăriei.
Procurorii au fost întâmpinaţi de viceprimarul Laszlo Attila, care a declarat că nu a fost vorba despre o percheziţie.
"Au venit dimineaţă procurorii, dar nu a fost vorba despre nicio percheziţie, fiind numai o solicitare de documente", a declarat Laszlo Attila, citat de știridecluj.ro.
Câţiva procurori clujeni se află şi în casa primarului Sorin Apostu. Edilul se află în locuinţa sa, iar maşina lui este parcată în faţa porţii.
Potrivit unor surse judiciare, verificările făcute de procurori vizează licitaţia privind atribuirea contractului de salubritate a oraşului.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că miercuri dimineaţa, la Registratura Primăriei a fost înregistrată o cerere de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se solicitau mai multe documente de la mai multe direcţii din cadrul instituţiei, fără a preciza despre ce fel de acte este vorba.
Oana Buzatu a adăugat că, potrivit procedurii, direcţiile de la care s-au solicitat acte vor formula răspunsuri, care vor fi adunate într-un document final care va fi trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ea a afirmat că asemenea cereri sunt uzuale, numai în 2011 Primăria Cluj-Napoca primind peste 170 de astfel de solicitări de la parchetele din ţară.
Potrivit deputatului PNL, Horea Uioreanu, evenimentele de la Cluj nu ar fi decât o reglare de conturi între membrii marcanți ai PDL. Acesta a declarat pentru RTV, că existau anumite conflicte de circa un an de zile între primarul Sorin Apostu și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
UPDATE:
Verificări la cabinetul de avocatură al soţiei primarului din Cluj-Napoca. Monica Apostu, dusă la DNA Cluj pentru audieri
Procurorii DNA fac, miercuri după-amiază, verificări la cabinetul de avocatură al soţiei primarului din Cluj-Napoca, Monica Apostu, afirmă surse judiciare.
Monica Apostu are un cabinet de avocatură în centrul municipiului Cluj-Napoca, în apropierea Palatului de Justiţie.
Soţia primarului din Cluj-Napoca, avocatul Monica Apostu, a fost dusă miercuri după-amiază la sediul DNA Cluj pentru audieri, afirmă surse judiciare.
Monica Apostu nu a făcut declaraţii la sosirea la sediul DNA, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News