Sorana Pașcu s-a alăturat Antenei 3. Anunțul Intact
Sorana Paşcu s-a alăturat echipei Antena 3 în calitate de Corporate Affairs Director, informează Intact Media Group într-un comunicat transmis marţi.
Rolul Soranei Paşcu este de a coordona şi dezvolta, alături de echipa de marketing, strategia de branding a Antenei 3.
Sorana Paşcu are experienţă de 20 de ani în domeniul bancar, dar şi în industria de marketing şi talent management, precizează comunicatul.
"Mă bucur să fiu parte a uneia dintre cele mai bune echipe de profesionişti de pe piaţa media. Îmi doresc ca direcţiile de comunicare, strategiile şi planurile pe care le vom construi împreună să întărească imaginea de brand a celui mai puternic post de ştiri din România", a declarat Sorana Paşcu, citată în comunicat.
Obiectivul Soranei Pașcu în Antena 3
"Antena 3 a fost întotdeauna aproape de publicul său, obiectiv pe care ne vom concentra şi în continuare prin dezvoltarea zonei de online şi social media, urmând de altfel trendul internaţional impus de cele mai mari televiziuni de ştiri din lume", a adăugat ea.
Antena 3 este parte a Intact Media Group şi singurul post de ştiri românesc afiliat CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News