Potapova (17 ani), aflată pe locul 87 în ierarhia mondială, a câştigat un meci foarte disputat, lung de două ore şi 50 de minute. Rusoaica a reuşit 5 aşi şi un număr mare de lovituri direct câştigătoare, dar comis şi 12 duble greşeli, în timp ce Cîrstea (28 ani, 108 WTA) a contabilizat 4 aşi şi 3 duble greşeli.
Irina Begu, în semifinale
În primul set, Potapova a condus cu 2-0, 4-2, 5-3, câştigând cu 6-4. Cîrstea a avut 3-0, 4-1 şi 5-3 în actul secund, dar a pierdut trei ghemuri la rând şi a fost condusă cu 6-5. Românca a dus setul în tiebreak, unde s-a impus cu 7-5. În decisiv, rusoaica a început excelent şi a condus cu 3-0 şi 4-1, Cîrstea a egalat, 4-4, scorul a fost apoi 5-5, Potapova a avut 6-5, reuşind să tranşeze disputa pe serviciul româncei. Cîrstea va primi un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA. Tot vineri, în sferturi, Irina Begu a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousova, cap de serie numărul opt, cu 5-7, 6-1, 6-3. Irina Begu va juca vineri şi în semifinale la dublu, alături de kazaha Galina Voskoboeva, favoritele numărul doi urmând să înfrunte perechea cap de serie numărul trei, Fanny Sollar (Ungaria)/Heather Watson (Marea Britanie).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol