Data publicării:

Sorana Cîrstea, în turul doi la Roland Garros

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp
Sorana Cîrstea, în turul al doilea la Roland Garros
Sorana Cîrstea, în turul al doilea la Roland Garros

La al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Sorana Cîrstea, eliminată în turul 4 la ediţia trecută, a trecut duminică, în primul tur, de Tatjana Maria, după o oră şi 4 minute, scor 6-3, 6-3.

Pe zgura de la Paris, Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 26 şi locul 27 în lume, nu a avut probleme cu sportiva aflată pe locul 107 WTA, Tatjana Mariana (34 de ani).

Românca a intrat prima în turneu, de la ora 12.00, şi a obţinut cea mai rapidă victorie dintre toate partidele programate de la această oră.

După ce a câştigat primul set cu 6-3, românca a fost condusă cu 3-0 în setul secund. A revenit spectaculos, cu 6 game-uri consecutive adjudecate şi a reuşit o calificare fără emoţii.

În turul următor, sportiva născută la Târgovişte va da peste învingătoarea dintre o sportivă din SUA, Sloane Stephens, 53 WTA, şi germanca Jule Niemeier (22 de ani, 103 WTA).

Stephens, 29 de ani, a jucat finala la Roland Garros în 2018, fiind învinsă de Simona Halep, iar nemţoaica n-are mari realizări în carieră. Ea a venit din calificări, la actuala ediţie, potrivit Mediafax.

Simona Halep (30 ani, 19 WTA), campioană la Roland Garros în 2018 şi finalistă în 2014 şi 2017, o va înfrunta în premieră pe germanca Nastasja Schunk (18 ani, 167 WTA), intrată pe tabloul principal ca lucky loser.

Duminică, în prima zi a competiţiei, va mai evolua și Gabriela Ruse (24 ani, 52 WTA) care are  un meci dificil, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 33 WTA), cap de serie numărul 31. La turneul parizian participă şapte românce pe tabloul de simplu, celelalte fiind Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu. Irina Begu (31 ani, 62 WTA) va avea şi ea un meci complicat cu incomoda jucătoare italiană Jasmine Paolini (26 ani, 57 WTA).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel