Data publicării:
Sorana Cîrstea- Carol Zhao, Fed Cup. Românca, cucerită de atmosferă
Sorana Cîrstea a declarat, sâmbătă, după ce a adus prima victorie României în întâlnirea cu Canada, că nu a mai întâlnit o asemenea atmosferă în cariera ei.
"În primul le mulţumesc tuturor pentru susţinere. Joc de 24 de ani tenis, însă aşa atmosferă nu am văzut pe nicăieri. Mulţumim din suflet, atât eu, cât şi echipa vă mulţumeşte pentru suport. Mă bucur că am reuşit să încep cu dreptul şi să aduc primul punct şi acum sperăm să le angajăm pe fete şi să încheiem prima zi cu un 2-0. Cel mai emoţionat a fost momentul în care s-a cântat imnul, mi s-au înmuiat picoarele şi cred că aveam pulsul 200, inclusiv la încălzire, primele cinci minute. Însă apoi am reuşit să mă concentrez pe ceea ce am de făcut şi să termin în două seturi. Vreau încă o dată să vă mulţumesc din suflet, este incredibil ce se întâmplă", a declarat Cîrstea, la interviul de pe teren.
Scor categoric
Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carol Zhao, locul 138 WTA, în primul meci al întâlnirii România - Canada, care se dispută la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News