Alexandra este din Piatra Neamț. Își amintește și acum că a trebuit să mintă că are pian acasă pentru a fi admisă la liceul de Artă. A studiat apoi la Universitatea Națională de Muzică, iar în urma unui concurs organizat de Opera Română a ajuns să fie admisă la Opera din Zurich. A cântat pe mari scene din Franța, Germania și Italia. Apoi a revenit acasă, însă pentru scurt timp. "Mi-am dorit să rămân în România, dar se pare că, să spunem, aspectul fizic a fost mai important decât partea profesională, așa că am spus cu siguranță în străinătate mi se va da o șansă și așa am ajuns în Spania" a spus solista într-un interviu pentru TVR.
A fost un an de zile suplinitor în Corul Orchestrei Comunității Madrid, după care a dat concurs. "A fost o audiție la care au aplicat 87 de soprane și am luat eu. Contractul l-am semnat pe 14 aprilie, cu o zi înainte de ziua mea, așa că a fost cel mai frumos cadou. Aici îmi place să mă plimb prin parcuri să admir arhitectura Madridului" mărturiseşte tânăra artistă.
Maria Jesus Prieto, şefa partidei de soprane a Corului şi Orchestrei Comunităţii Madrid, spune despre Alexandra că este o persoană foarte responsabilă, metodică în studiu şi eficientă. "Îi poate fi dat orice rol solistic pentru că știm că îl va interpreta foarte bine, nu doar muzical, ci cu eleganță. Suntem fericiți și mândri că o avem în echipă" spune aceasta.
Sute de spanioli s-au strâns în jurul lacului din parcul Retiro pentru a asculta Corul orchestrei Comunității Madrid, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale Sărbătorii San Isidro. Isidor Muncitorul, cunoscut și sub numele de Isidor Fermierul, a fost un muncitor agricol spaniol cunoscut pentru evlavia sa față de săraci și animale. Este patronul catolic al fermierilor și al Madridului, El Gobernador, Jalisco și al La Ceiba, Honduras. Alexandra a avut și un solo în cadrul concertului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă