Data publicării:
• Sondaj Sociopol, cine intră în turul II. Bogdan Chirieac: Nu se ia în calcul un aspect esenţial
Un sondaj SOCIOPOL arată intenţia de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale şi se înregistrează câteva surprize majore. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat acest sondaj şi a analizat şansele candidaţilor.
Potrivit ultimului sondaj SOCIOPOL, 42% dintre români sunt înclinaţi spre a-l vota pe Klaus Iohannis, în timp ce 21% pe Viorica Dăncilă. Surpriza negativă apare la USR, care a scăzut dramatic în intenţia de vot.
"Aşa înţelegem din sondaj, care cred că e corect. Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis în turul II. Repet însă ceea ce tot spun şi nu se măsoară în România deocamdată: impactul reţelelor de socializare. În cazul lui Klaus Iohannis, cred că este un procent sensibil mai ridicat decât cel pe care îl va lua în primul tur şi mă bazez pe ceva istoric: în 2014 a luat 30 la sută în primul tur, şi între timp a produs multă dezamăgire. În cazul doamnei Dăncilă, cred că va merge în primul tur pe scorul partidului, care astăzi cred că este pe la 28 la sută", a explicat Bogdan Chirieac.
Electoratul USR, neimpresionat de dosarele lui Barna
"În cazul lui Dan Barna, am un mare semn de întrebare, pentru că tipul său de electorat nu este mişcat. Acolo emoţia este pe primul plan. Muntele de dovezi împotriva sa nu influenţează electoratul. Tot scandalul ăsta ar fi putut să îl relanseze.
Mircea Diaconu, din nefericire, nu este sprijinit suficient politic nici de ALDE, nici de PRO România. Dânsul va face ce a făcut şi la europarlamentare, probabil. Probabil că mai este şi Alexandru Cumpănaşu la peste 5 la sută, dar nici el nu are niciun sprijin politic", a mai spus Bogdan Chirieac la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News