Sondaj pan-european: Socialiștii bat PPE la europarlamentare
Socialiștii europeni au prima șansă la euroalegerile din 24 mai, potrivit primului sondaj pan-european dat publicității. Un succes al Alianței Progresistă a Socialiștilor și Democraților (P&S) ar fi primul de după 1994.
Conform cercetării realizată de Pollwatch Europe și citată de EuObserver, Socialiștii vor obține 221 din cele 751 de locuri din Parlamentul European, față de 195 de scaune câte au în prezent.
Cea mai mare familie europeană, cea a popularilor, ar scădea de la 274 de locuri, deținute în prezent, la 202.
Dacă estimările acestui prim sondaj se materializează la scrutinul din 25 mai, grupul Socialiștilor ar bifa prima victorie după 25 de ani.
Institutul PollWatch culege date din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și "umflă" cifrele obținute de partidele mici sau cele eurosceptice pentru că acestea sunt de regulă subestimate în sondaje.
Sondajul citat este îmbucurător și pentru Martin Schulz, candidatul Socialiștilor la funcția de președinte al Comisiei Europene, pentru că rezultatul scrutinului de anul acesta are pentru prima oară un efect direct asupra alegerii șefului Executivului european.
În multe țări sunt prezise victorii ale partidelor naționaliste. Frontul Național al Marinei Le Pen este așteptat să câștige euroalegerile în Franța, cu 20 de locuri, iar Mișcarea Cinci Stele a italianului Beppe Grillo este așteptată să primească 24 de scaune în plenul de la Strasbourg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News