Sondaj europarlamentare, marile surprize. Sociolog, adevărul
Alegerile europarlamentare au o putere fantastică pe scena politică.
Alegerile europarlamentare sunt șansa partidelor mici, dar și testul suprem. Pentru că rata de participare la vot e redusă, chiar din ce în ce mai redusă în România, adică undeva în jurul a 30%, sunt șanse mai mari pentru partidele mici să facă pragul. Astfel, partide care până la alegeri sunt ”fără șanse”, pot, datorită liderului, să atingă procentul de 5%, adică aproximativ 250.000 de voturi la o rată de participare redusă, de 30%. Astfel, din acel moment, partidul și liderul său sunt propulsate. De cealaltă parte, din cauza acestei situații, partidele mari au șanse să aibă procente mai scăzute. Scorul la europarlamentare potențează partidul și liderul său pentru următoarele alegeri de la prezidențiale.
Iată ce a spus sociologul Alfred Bulai pentru DCNews:
Primele alegeri din 2019 sunt cele europarlamentare. În momentul de față, sondajele sunt înșelătoare. 60% nu știu cu cine votează. Cifrele care se transmit acum reprezintă mai puțin de jumătate din electorat. Nu știi cum va vota omul peste un an. Rezultatele de acum sunt realizate pe cei care s-au decis, știu cum votează. La europarlamentare, participarea la vot e mai scăzută decât la prezidențiale. Pragul de 5% e mai ușor de atins pentru cei mici. La o participare mică la vot (2014, participare la vot de 32%, adică 250.000 de voturi) faci pragul cu un număr mic de voturi, nu ca în cazul unei participări masive. Partidele mici cu lider-locomotivă pot să atragă numărul de oameni care să determine depășirea pragului. Un rezultat mai bun de la cei de la care nu te aștepți poate să propulseze partidul și pe liderul lui. Pentru un partid mare, un rezultat mai slab decât proiecția, decât orizontul de așteptare, e văzut ca un dezastru. Dacă partidele mici vor fi sub prag, nu va mai avea rost să aibă candidați la prezidențiale. O astfel de ecuație ar împinge partidele mici să fuzioneze cu partidele mari sau să se alieze. Dacă vor trece pragul, liderii partidelor vor rămâne în cărți, se ridică, efectul general va fi dispersia pe dreapta și pe stânga. Dacă la europarlamentare, unul din partidele mici face un scor bun, intră pe hartă, la fel cum a intrat USB (actual USR, n.r.) după alegerile locale din București.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News