Data publicării:
Sondaj alegeri Germania. Probleme pentru Agela Merkel
Un procent de 50% dintre germani l-ar vota cancelar pe social-democratul Martin Schulz în alegerile generale din septembrie dacă ar putea alege în mod direct șeful guvernului, față de 34% câți ar susține-o pe creștin-democrata Angela Merkel, potrivit unui sondaj publicat marți, transmite agenția EFE, preluat de Agerpres.
Potrivit sondajului 'Deutschlandtrend', Schulz a câștigat nouă puncte procentuale raportat la săptămâna trecută — când a fost propus candidat — iar Merkel a pierdut șapte puncte în aceeași perioadă de timp.
Totuși, studiul relevă că formațiunile lui Merkel — Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială din Bavaria (CSU), care candidează împreună — continuă să fie blocul politic cel mai votat dacă ar fi alegeri la finalul acestei săptămâni.
Un procent de 34% dintre cei chestionați se declară în favoarea CDU/CSU (trei puncte mai puțin decât acum o lună), în timp ce 28% preferă Partidul Social-Democrat (SPD), ceea ce indică o creștere de opt puncte procentuale față de ianuarie, un maxim în această legislatură.
Alternativa pentru Germania (AfD, dreapta populistă) ar obține 12% din voturi (trei puncte mai puțin decât acum o lună), Die Linke (stânga) și Verzii (ecologiștii) — 8% (un punct mai puțin) și Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) și-ar îmbunătăți cu un punct performanța electorală, până la 6%.
Cu această repartizare a voturilor și șase partide în Bundestag (camera inferioară germană), pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, 43% dintre cei chestionați consideră că ar fi "bine" și "foarte bine" să fie reeditată actuala mare coaliție din Executiv, dintre CDU/CSU și SPD.
Președintele SPD, Sigmar Gabriel, a anunțat pe 24 ianuarie că nu va candida în alegeri și l-a propus pe Martin Schulz drept candidat al partidului la postul de cancelar al Germaniei, o decizie ratificată de conducerea formațiunii după câteva zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News