Data actualizării:
Data publicării:

Şomaj tehnic la STB. Bădulescu: Cât timp va fi aplicată măsura

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

2.000 de angajaţi ai STB au intrat în şomaj tehnic, ca urmare a reducerii semnificative a numărului de călători pe durata stării de urgenţă.

Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu. E vorba despre 2.000 de angajaţi, vatmani, şoferi de autobuz, troleibuz, controlori de bilete şi vânzători. Decizia a fost luată după ce numărul vehiculelor care mai ies pe traseu în această perioadă a fost redus cu 45%.

"Această situaţie e generată doar de această perioadă în care ne aflăm. O dată cu ridicarea restricţiilor şi întoarcerea la normalitate, după ce vom ieşi din starea de urgenţă, toţi angajaţii STB vor veni înapoi la muncă şi vor fi plătiţi pentru că nu avem alte probleme decât pe cele de exploatare. Săptămâna aceasta o să schimbăm turele. O să lucreze, din cinci zile, doar patru, astfel încât să reuşim să îi rulăm pe toţi. Turele vor fi făcute astfel încât toţi  angajaţii care lucrează să reuşească să-şi ia salariul şi să lucreze - mă refer la şoferi şi la vatmani. Salariul va fi 75%; am discutat cu unităţile sindicale, toţi au înţeles această situaţie", a declarat Bădulescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel