Soluții alternative la aglomerația de pe DN1. Bode: Suntem obligați
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a spus că, pentru decongestionarea traficului de pe DN1, se poate lucra la rute alternative prin conectarea și modernizarea unor drumuri județene.
„Noi suntem obligați să venim cu soluții alternative la aglomerația de pe Valea Prahovei. Categoric nu renunțăm la construirea Autostrăzii Comarnic – Brașov, dar până la construirea autostrăzii suntem obligați să venim cu soluții alternative", a spus ministrul într-o intervenție la Digi 24.
Soluția dată de Bode pentru decongestionarea traficului din zona Comarnic este conectarea și modernizarea unor drumuri județene.
„Prima (porțiune), drumul județean Câmpina - Valea Doftanei - Săcele se prezintă în felul următor: de la Câmpina la Valea Doftanei avem 35 de km de drum judetean asfaltat. De la Valea Doftanei până la granița cu Brașovul, avem 14 km de drum neasfaltat, dar care este prins în PNDL și poate fi finanțat integral. De asemenea, de la limita cu județul Brașov până la Săcele, cei 12 km, este un drum județean pietruit. Acest drum poate intra, de asemenea, într-un program de finanțare de la Ministerul Dezvoltării și cei 61 de km de drum județean. Aproximativ 18 milioane de euro ar fi valoarea investiției, cred că nu e o investiție foarte mare, astfel încât să construim o rută alternativă pentru micul trafic la aglomerația de pe Valea Prahovei", a explicat Lucian Bode.
Doar până la începerea lucrărilor la Autostrada Comarnic Brașov va mai dura doi-trei ani de zile, potrivit ministrului. În acest timp s-ar putea finaliza însă drumul alternativ.
"În orice caz, până la începerea lucrărilor la autostrada Comarnic-Brașov, vorbim de 2-3 ani de zile, acest drum trebuie finalizat. Pentru că mulți fac greșeala și spun construim Autostrada Comarnic-Brașov în patru ani de zile. Da, poți, dar să spui că vei construi în patru ani începând de astăzi, faci o mare greșeală. Pentru că până la momentul construirii autostrăzii trebuie să ai studiul de fezabilitate revizuit, și vorbim de șase luni de zile minim, trebuie proiectul tehnic realizat, trebuie să fie luate toate avizele și acordurile și vorbești de 4 ani de zile de la momentul în care faci primul hârleț", a mai precizat ministrul, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News