Podul Grant. Marea trădare - votul care l-a salvat pe Băsescu - și exemplul din Occident

Aceste lucrări se traduc în haos, nervi întinși la maximum, multă aglomerație, trafic infernal și oameni care își petrec - cel puțin trei ore - dus întors - în fiecare zi... de acasă la muncă și de la muncă acasă.

Am discutat cu jurnalistul Val Vâlcu despre acest subiect și ne-a spus care ar fi soluția simplă care ar rezolva problema traficului în București. Înainte de toate, haideți să vedem cum a început aglomerația în Capitală.

2002, anul în care începe exodul românilor în Europa, după eliminarea vizelor

În 2004, începuse deja să crească puternic traficul din București pentru că guvernarea lui Năstase obținuse ceea ce Convenția Democrată și PD-ul lui Băsescu nu obținuseră și anume deschiderea pentru muncitorii români în străinătate. Cu alte cuvinte, au fost eliminate de către PSD vizele pentru a circula în străinătate. Oamenii plecau la muncă în diaspora, în număr mare, trimiteau bani acasă, dar trimiteau și mașini. După o lungă perioadă în care în București se circula lejer și parcai ușor pe unde aveai treabă, cam prin 2003-2004, a început aglomerația în trafic.

Soluția a propus-o Ministerul Transporturilor de la acea vreme, iar PSD o susținut-o la primărie, soluția fiind să mute gara. Mutarea Gării de Nord, eventual în zona Gării Basarab sau mai departe, spre staţia de metrou Străuleşti şi transformarea terenului pe care se află, în prezent, liniile de cale ferată într-o zonă de promenadă, în parcuri sau pentru construirea altor obiective publice este unul dintre proiectele despre care s-a tot vorbit din anul 1990 încoace. Vorbim de o adevărată gură de oxigen pentru municipiu, având în vedere că s-ar elibera o suprafaţă considerabilă de teren în zona centrală a Capitalei.

În acest fel, scapi de aglomerație și poduri

Îți rămân câteva alternative, respectiv străzile care se intersectează și nu mai depinzi de pod. De exemplu, poți să unești Turda cu Crângași la nivelul străzii, pe opt benzi, și astfel nu mai depinzi de pod.

Marea trădare - votul care l-a salvat pe Băsescu, „părintele” Podului Basarab, premiat apoi cu un post călduț. Cine este „eroul" uitat al Podului Basarab. Fără trădarea lui nu exista Pasajul

Revenind la istorie... Când s-a făcut propunerea aceasta, la conducerea Primăriei București era Traian Băsescu, având consilieri PSD ostili. Traian Băsescu își dăduse seama că dacă Ministerul Transporturilor mută Gara de Nord, el rămâne fără obiectul muncii. El propusese să se facă pod. De fapt, cheltuise deja, pe studiul de fezabilitate, un milion de dolari, sumă care nu fusese aprobată de Consiliul General al Municipiului București. Practic era o cheltuială fără drept. 

PSD a propus mutarea Gării de Nord, Traian Băsescu s-a opus și dădea impresia că este ceva foarte greu de pus în practică... că muți gara la propriu, o iei și o duci undeva cu tot cu betoane. Însă tot ce trebuia făcut era de modificat niște fire. Se puteau găsi imediat soluții tehnice. Ar fi eliberat spațiul pentru alte proiecte. 

Până la urmă, gara a rămas tot acolo.

Băsescu a propus varianta podului și cerea vot pe buget. Un consilier de la PSD a trădat, a trecut de partea lui Traian Băsescu. Votul în Consiliul General căpătase o miză enormă, cu puțin timp înainte de alegerile generale și prezidențiale. PSD avea un consilier în plus, deci soarta unuia din capii opoziției părea pecetluită. Atunci a intervenit, firește, trădarea. Stelică Barna, care a revenit la numele de Constantin, după divorţ, a sărit din barca PSD în cea a PD, în august 2004.

Traian Băsescu l-a răsplătit. Avea să-l pună șef la Garda Financiară București. În felul acesta, prin votul lui Stelică, Traian Băsescu a scăpat să aducă banii cheltuiți pe studiul de fezabilitate pentru pasaj. Și așa s-a pornit construcția Podului Basarab. Prețurile pentru această construcție au fost enorme pentru că au fost procese pentru exproprieri și s-a ajuns la sume fabuloase pentru acel teren, prețuri de Zurich. 

Capitala are două poduri cât să treci Dunărea, deși are doar un pârâu mic care nici măcar nu stă în dreptul podurilor

Românul deștept și inventiv nu a găsit altă soluție decât să facă două poduri gigant pe care, din când în când, trebuie să le închidă, rezultând un trafic infernal, plus cheltuieli... în loc să fi făcut zece străzi și să fi mutat Gara de Nord.

În altă ordine de idei, ar fi fost logic ca reparația Podului Grant să înceapă după finalizarea Autostrăzii Centurii Bucureștiului. Dar ce să vezi... acest lucru mai durează câțiva ani pentru că sunt procese și nu s-au făcut exproprieri. Oamenii ar fi făcut un mic ocol pe Autostrada Centurii București și ieșeau pe unde aveau treabă. 

Dacă ar veni să lucreze elvețienii la Podul Grant și ar termina totul în două luni, așa cum se întâmplă în Occident, ar strica piața...

Lumea va vrea ca orice construcție să se termine în două luni, cum ar fi și normal. Întinderea pe o perioadă atât de lungă de timp - luni întregi sau ani - pentru construirea a orice în România pare a fi o metodă de furat bani. Nu are niciun sens. Nicăieri în lume șantierele nu durează atât demult. Profitul se face terminând repede lucrările. Doar la noi se întâmplă invers: faci bani lungind lucrările, pe spinarea oamenilor care ajung să-și petreacă ore întregi în trafic. La noi se scurg banii pe nefăcute, nu pe făcute. 

Dovadă că lucrurile se pot face și rapid în România este privatul. Privații pun fundația și imediat se ridică și blocul pentru că investitorii au interesul să termine repede, să își banii și să facă alte construcții. Acest lucru arată că nu tehnologia este problema, ci birocrația. Vina este la administrația publică. Nu este așa doar la Podul Grant, ci cam peste tot la noi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News