Soluţie de criză la Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ după reţinerea medicilor ortopezi
Doi medici rezidenţi în ultimul an, de la Facultatea de Medicină din Iaşi, ar putea fi angajaţi temporar în secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ pentru a suplini deficitul de personal creat în urma reţinerii a 5 medici ortopezi, de către Direcţia Generală Anticorupţie.
Managerul spitalului din Piatra-Neamţ, doctorul Codruţ Munteanu, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că a luat deja legătura cu reprezentanţii facultăţii şi, în funcţie de soluţia pe care o va propune instanţa de judecată în privinţa medicilor reţinuţi, se va lua o decizie. "Dacă instanţa va decide arestarea preventivă sau controlul judiciar cu interzicerea profesării pentru cei patru medici reţinuţi, am găsit soluţia celor doi medici rezidenţi de la Iaşi. Aceştia, alături de ceilalţi doi medici din secţia de ortopedie, care au rămas în activitate, ar putea asigura desfăşurarea actului medical", a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Doctorul Codruţ Munteanu a adăugat că va asigura chiar el consultaţiile la cabinetul de ortopedie al Policlinicii, rămas şi el fără medic după reţinerea acestuia în acelaşi dosar, chiar dacă nu are specializarea aceasta.
Cinci medici au fost reţinuţi pentru cercetări privind infracţiuni de luare de mită în formă continuată
Patru medici ai secţiei de ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi medicul ortoped al Policlinicii spitalului au fost reţinuţi, marţi, de Direcţia Generală Anticorupţie, în urma unor percheziţii la cele două unităţi sanitare dar şi la locuinţele medicilor.
Medicii sunt suspectaţi că ar fi condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani. Procurorul de caz va stabili miercuri ce măsuri preventive va impune sau dacă va solicita instanţei de judecată emiterea unor mandate de arestare.
Vezi şi: PSD, ședință-fulger înaintea moțiunii
Tudorel Toader, anunț înainte de moțiune: Pentru ce aş face asta?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News