Data publicării:

Soluția lui Burduja pentru problema drogurilor: Am fost candidatul care a vorbit cel mai mult despre fenomenul traficului

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Generală a Capitalei, a fost invitat la emisiunea electorală DC Votez, de pe DC News, DC News TV și DC Business, unde a explicat una dintre soluțiile lui pentru stoparea fenomenului drogurilor.

Sebastian Burduja: „Noi avem de pe vremuri niște baze sportive în București care sunt, în mare măsură, în paragină. Ministerul Tineretului și Sportului sau cei care l-au gestionat n-au mai avut resurse să investească. Autoritatea locală nu s-a implicat să le preia. Bucureștiul trebuie să le preia pentru a încuraja, în primul rând, sportul în masă. Am un precedent, noi în Sectorul 1 am reușit, atunci când era Sorin Cîmpeanu ministrul al Educației, să redeschidem baza Cireșarii”.

Bogdan Chirieac: „Doamna Clotilde ce a reușit, a crescut niște câini pe acolo, nu?”

Sebastian Burduja: „Zero, n-are niciun merit în chestiunea asta. Dacă își asumă e o mare minciună. Deci se poate! Trebuie încurajat sportul de masă pentru cât mai mulți tineri, pentru că sportul este o alternativă la acest mare risc al consumului de droguri. Eu am fost candidatul care a vorbit cel mai mult despre fenomenul traficului și consumului de droguri în București, care a luat-o razna, s-a triplat în ultimii 10 ani de zile. Și apropo de școli, siguranța în școli trebuie să fie o prioritate. Adică Poliția Locală a Municipiului București, împreună cu autoritățile locale, cu administrațiile din școli, trebuie să prioritizeze aceste zone, pentru că generații întregi riscă să își piardă viitorul, asta e realitatea tristă.”

31 mai - Ziua Națională de Conștientizare a Consecințelor Consumului de Droguri

Sebastian Burduja și Monica Anisie au depus un proiect de lege pentru decretarea zilei de 31 mai ca Ziua Națională de Conștientizare a Consecințelor Consumului de Droguri în Rândul Tinerilor.

În calitate de deputat PNL, Sebastian Burduja, alături de Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României, au inițiat un demers legislativ prin care ziua de 31 mai să fie recunoscută oficial drept „Ziua Națională a Conștientizării Consecințelor Consumului de Droguri”. Această inițiativă vizează mobilizarea instituțiilor publice locale și centrale pentru a organiza evenimente și activități care să ajute copiii și tinerii să înțeleagă și să evite riscurile asociate consumului de droguri.

"Această inițiativă legislativă este un prim pas într-o misiune pe termen lung de a proteja și păstra integritatea, independența și viitorul tinerilor și copiilor noștri, și implicit al societății. Responsabilitatea mea ca părinte, ca politician, ca român care își dorește să trăiască într-o societate sănătoasă, independentă, prosperă, ferită de vicii, este să deschid calea spre dezbatere, dialog, informare și conștientizare. Vreau să faciliteze accesul tinerilor la specialiști, la discuții și educație care să îi ferească de coșmarul dependențelor,” a declarat Sebastian Burduja.

El a subliniat importanța implicării tuturor instituțiilor publice în această misiune comună. „Agenţia Naţională Antidrog atrage atenția, în ultimul Raport Național privind situaţia drogurilor în România, că adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive (13 ani). Îmi doresc ca instituțiile publice locale și centrale să profite de această oportunitate și să se alăture acestei misiuni comune,” a adăugat el.

Monica Anisie a subliniat, la rândul său, necesitatea unor eforturi mari la nivel de societate pentru a combate acest flagel. „Este vorba despre viața copiilor noștri, trebuie să le oferim cadrul pentru a se dezvolta frumos și armonios. Conștientizarea efectelor consumului de droguri este un prim pas pentru a-i ține departe pe tineri de tentațiile care pot distruge vieți. Colegii mei din învățământ mi-au povestit despre cazuri disperate și că atât ei cât și familiile copiilor s-au simțit neputincioși. Plecând de aici, împreună cu Sebastian am decis să inițiem această lege, care oferă mai multe soluții pentru a lupta împotriva traficului și consumului de droguri,” a declarat Monica Anisie.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel