Solicitare PNL. Grindeanu, în plenul Camerei Deputaților
Premierul Sorin Grindeanu este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaților la dezbaterea "Ora prim-ministrului" pe tema Ordonanțelor de Urgență 6/2017 și 9/2017.
Biroul permanent al Camerei a aprobat, în 28 februarie, în acest sens, propunerea grupului PNL.
PNL a solicitat prezența premierului Sorin Grindeanu la "Ora prim-ministrului" pentru a discuta pe tema OUG 6/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice și a OUG 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, însă Biroul permanent a aprobat data de 13 martie.
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat, în 27 februarie, că liberalii cer și respingerea în regim de urgență a celor două acte normative.
În opinia ei, aceste ordonanțe transformă autoritățile locale în "vasali ai PSD", deoarece 30 de miliarde de lei din bani publici pentru credite de angajament pot fi luați oricând fără plafon și fără sancțiune, ceea ce înseamnă "dependența autorităților locale de pixul și bună-voința ministrului Dezvoltării Regionale".
"Premierul Grindeanu trebuie să răspundă de ce aceste două ordonanțe creează un asemenea arbitrariu și o lipsă de transparență în cheltuirea banului public. În spațiul economic s-a creat posibilitatea de a da credite de angajament din partea autorităților locale fără niciun fel de limită, ceea ce înseamnă o recuperare care se va vedea în timp a acestor credite de angajament, deci, practic, se vor contoriza la deficitul bugetar în câțiva ani și în plus a fost exclusă sancțiunea folosirii acestor bani peste anumite plafoane și de la un capitol la altul, ceea ce înseamnă arbitrariul. Este de neacceptat ca 30 de miliarde să fie folosiți într-un mod discreționar de către actualul Guvern", a afirmat liderul PNL.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News