Data actualizării:
Data publicării:

Solicitare către Iohannis: Să nu promulge legea!

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Peste 450 de cineaşti, actori, critici şi profesionişti din industria cinematografică îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea de respingere a OUG 91/2016 privind modificări la Legea cinematografiei şi să retrimită Ordonanţa spre dezbatere în Parlament.

Printr-o scrisoare deschisă care urmează să fie depusă marţi, 6 iunie, la Cancelaria Prezidenţială, aceştia solicită retrimiterea către Parlament a actului normativ în vederea reexaminării integrale a acestuia ”pe baza unei reale dezbateri cu reprezentanţii sectorului vizat”, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Printre semnatarii scrisorii se numără Lucian Pintilie, Stere Gulea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Ada Solomon, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Călin Netzer , Levente Molnar, Andi Vasluianu, Emilian Oprea, Dorina Chiriac, Marius Manole, Daniela Nane.

OUG 91/2016 a fost aprobată tacit de Senat în noiembrie 2016 şi respinsă, în mai 2017, de Camera Deputaţilor, fără a fi dezbătută public, fără consultarea breslei cinematografice şi fără ca Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, care a dat un aviz negativ, să ofere argumente pentru avizul în cauză, precizează comunicatul citat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel