Data publicării:

Soldaţii ruși primesc premii în bani pentru distrugerea armelor ucrainene. La ce sume se ridică

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Ministerul rus al Apărării a publicat marţi o listă cu premiile în bani pe care le vor primi soldaţii ruşi.

Astfel, cei care distrug drone, transportoare blindate, sisteme antiaeriene S-300 sau lansatoare multiple de rachete ale armatei ucrainene vor primi 50.000 de ruble. Recompensa creşte la 100.000 de ruble pentru soldaţii ruşi care distrug tancuri şi ajunge la maximul de 300.000 de ruble pentru doborârea avioanelor de luptă ucrainene. Pentru soldaţii ruşi care-şi aduc contribuţia la scoaterea din luptă a unor mari efective ale trupelor ucrainene premiul este de până la 100.000 de ruble.

Iniţiativa Ministerului rus al Apărării se înscrie într-o serie de măsuri menite să crească moralul şi motivaţia trupelor ruse angajate în războiul din Ucraina, scrie Agerpres.

Lipsa motivaţiei a avut o mare contribuţie la slaba perfomanţă a armatei ruse, care în primele zile ale invaziei începute pe 24 februarie a reuşit să ocupe teritorii ucrainene întinse, dar între timp a fost nevoită în faţa rezistenţei sau a contraofensivelor ucrainene să se retragă de pe mai multe fronturi, mai întâi din jurul capitalei Kiev, apoi din regiunea nord-estică Harkov şi recent din nordul provinciei sudice Herson. 

Citește și:

Putin, disperat din cauza eșecurilor din Ucraina. Le permite străinilor să servească în armata rusă

Vladimir Putin pare disperat din cauza eșecurilor din Ucraina. Președintele rus a semnat un decret care permite persoanelor cu cetățenie străină să servească în Forțele Armate ale Federației Ruse. Decretul corespunzător a fost publicat luni pe portalul oficial de informații juridice, modificând astfel Regulamentul privind procedura pentru serviciul militar, aprobat printr-un alt decret al președintelui Federației Ruse, din 16 septembrie 1999, scrie Interfax.

Potrivit amendamentelor, serviciul militar "se desfășoară de către soldați, marinari, sergenți, maiștri care sunt cetățeni, inclusiv cei care au cetățenia (naționalitatea) unui stat străin sau un permis de ședere, sau alt document care confirmă dreptul de ședere permanentă a unui cetăţean pe teritoriul unui stat străin, - conform chemării".

Decretul definește, de asemenea, procedura pentru serviciul militar în timp de pace de către cetățenii străini în Forțele Armate ale Federației Ruse și formațiunile militare, procedura de încheiere a unui contract de serviciu militar și încetarea acestuia.

Oficialii ruși îl sabotează pe Putin. "O lovitură de stat se desfășoară în Rusia". Declarația vine chiar de la Moscova

O lovitură de stat se desfășoară în Rusia, deoarece oficialii de rang înalt nu execută în mod deliberat ordinele lui Vladimir Putin, a susținut un respectat analist politic din Moscova, scrie Mirror. Președintele rus este lovit de o "paralizie în luarea deciziilor", potrivit analistului Kirill Rogov.

În timp ce Rogov nu se așteaptă la o "lovitură iminentă de stat", deoarece serviciul de securitate "puternic" al președintelui rus îl va proteja, el a prognozat totuși că în cele din urmă "va dispărea odată cu el".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel