Șoferul uneia dintre cele mai cunoscute companii de ride-sharing a fost prins conducând fără să aibă permis, în Iași, punând astfel în pericol viața și siguranța pasagerilor.
Bărbatul a fost oprit, duminică seara, de un echipaj de poliție de la Secția 1 Dacia din Iași. El le-a spus polițiștilor că este șofer al unei companii de ride sharing, potrivit Ziarul de Iași.
Apoi, bărbatul a fost dus la secția de poliție pentru a fi testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.
Ştii care-i culmea perseverenţei? Să fii prins la volan, fără permis, DE TREI ORI în aceeaşi zi!
Un bărbat de 36 de ani din comuna Sascut, județul Bacău, care nu are permis de conducere, a fost prins de polițiștii din Vrancea la volan de trei într-o singură zi, scrie Mediafax. Potrivit IPJ Vrancea, bărbatul de 36 de ani din comuna Sascut, județul Bacău, a fost depistat marți în timp ce conducea o mașină din direcția Focșani-Bacău, în localitatea Haret, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În jurul 11.10, același bărbat a fost prins de polițiști în timp ce conducea pe DN 2, în Adjud. Ulterior, în jurul orei 19.55, bărbatul a fost prins în timp ce conducea pe același drum pe sensul de mers Adjud-Focșani. În acest caz au fost întocmite dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Şi pentru că tot vorbim despre ambiţie şi perseverenţă, o altă situaţie demnă de seriale tragi-comice a fost întâlnită în urmă cu câteva săptămâni pe străzile din România. Un bătrân de 91 de ani, desigur, fără permis auto, a fost prins în timp ce conducea o mașină cu numere false în apropierea municipiului Dorohoi. Fără să stea prea mult pe gânduri, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi i-au întocmit dosar pentru infracţiunile de conducere fără permis şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”