"În seara de 22.06.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reținut un bărbat de 30 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni. Vă reamintim că Secția 7 Poliție s-a sesizat din oficiu, în lipsa unei plângeri, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe, când în jurul orei 21.00, conform unor imagini, un conducător auto a lovit cu un obiect contondent o altă mașină, aflată în trafic, iar persoana care îl însoțea a lovit, același autoturism cu piciorul", preciza Sindicatul Europol pe Facebook.
Procurorii au stabilit că: "Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul cercetat a lovit persoana vătămată în mâna stângă cu un obiect contondent, respectiv o crosă de golf, provocându-i acestuia suferințe fizice, a distrus autoturismul persoanei vătămate marca Dacia Logan, căruia i-a avariat caroseria și i-a spart geamul de la portiera stângă - față, din dreptul șoferului, și a tulburat ordinea și liniștea publică", au stabilit procurorii.
De asemenea, acuzatul a blocat și alți șoferi, deoarece și-a oprit mașina pe banda a doua de circulație, spun procurorii.
Bărbatul este cercetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.
Procurorii precizează că raportat la limitele de pedeapsă ale faptelor pentru care este bărbatul acuzat, singurele măsuri preventive care pot fi luate sunt reținerea, și, respectiv, controlul judiciar.
Partenera agresorului, care se afla în mașină cu acesta în momentul agresiunii, este identificată, dar nu a fost găsită la domiciliu.
Într-un nou clip publicat pe pagina de Facebook a sindicatului Europol, acolo unde au apărut primele imagini de la momentul conflictului, se vede cum femeia, după ce lovește cu piciorul Loganul, merge înapoi în mașina din care coborâse și ia o macetă. Cei care au asistat la aceste scene, au strigat către ea și doar așa ea s-a oprit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol