Șoferii agresivi în trafic, amenzi între 1.305 și 2.900 de lei. Flash-urile, schimbarea succesivă a benzilor, nepăstrarea distanței, claxonatul repetat, sancționate
Șoferii agresivi în trafic vor fi aspru sancționați. Amenzile se ridică până la 2.900 de lei.
După articolul 54 se introduce un nou articol, art. 541, cu următorul cuprins:
„Art. 541 - (1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.” arată proiectul de Ordonanță de Urgență care ar urma să fie adoptat de îndată ce vom avea un Guvern cu drepturi depline.
Amenzi între 1305 lei și 2900 de lei
OUG merge direct la Monitorul Oficial, după aprobare, iar veștile pentru șoferii agresivi în trafic nu sunt deloc bune. Pot continua să fie violenți în trafic, dar pe banii lor, căci amenzile se ridică la 2.900 de lei. Șoferii care încalcă legea, vor risca amenzi din categoria a patra de sancțiuni, adică între 9 și 20 de puncte de amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 de lei amendă.
Titi Aur: Cum ne ferim de teribiliști
"Dacă în cazul începătorilor, trebuie să facem şcoala de şoferi mai bună, în timp ce pentru masa mare de şoferi trebuie făcute cursuri de perfecţionare, pentru teribilişti trebuie măsuri de coerciţie mai puternice, dar şi aplicate mai riguros. Asta nu înseamnă doar suspendarea permisului pe 3 luni, ci pe 6 luni, poate un an sau doi, anularea permisului de conducere, confiscarea maşinii dacă se fac anumite lucruri exagerate, cum ar fi viteza excesivă, consum de droguri, alcool. Avem nevoie de aceste măsuri mai dure.
”Ne facem că nu îl vedem”
Ce trebuie să facem noi, ceilalţi, care suntem puşi în situaţia de a interacţiona cu un astfel de şofer, care într-un fel sau altul ne agresează? Ei pot sta prea aproape de noi în spate, pot frâna brusc în faţa noastră, pot face slalom printre maşini, pot face diferite gesturi, flashuri să ne dăm la o parte. În primul rând, trebuie să nu răspundem sub nicio formă la agresiune. Ne facem că nu îl vedem. Ne dăm la o parte din faţa lui, dar nu răspundem agresiunii. Dacă ce face acel şofer e trecut de anumite limite, atunci sunăm la 112 şi anunţăm că este un pericol pe şosea şi explicăm ce face. Dacă mai şi loveşte ceva, o maşină, o bordură, un parapet, cu atât mai mult trebuie să anunţăm cât mai repede autorităţile. Să dăm numărul maşinii, culoarea, dar şi câte persoane sunt în maşină, pentru că autorităţile ştiu să reacţioneze şi în funcţie de câţi oameni sunt în maşină.
În al doilea rând, ne îndepărtăm de pericolul respectiv. Frânăm, oprim, în funcţie de situaţie", a explicat Titi Aur, expert în conducere defensivă, pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News