Şofer rănit după ce a fost lovit de tren, la Câmpulung Moldovenesc
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
O persoană a fost rănită, vineri seara, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren în municipiul Câmpulung Moldovenesc, la pasajul Valea Caselor, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. 

La faţa locului au ajuns pentru intervenţie pompierii militari cu modulul SMURD, cu ambulanţă şi autospeciala de descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Potrivit ISU Suceava, victima, şofer al maşinii lovite de trenul ce circula pe ruta Iaşi-Timişoara, are 40 de ani şi era în stare de semiconştienţă la sosirea echipajelor de prim ajutor. 

Sursa citată a precizat că maşina se află între şinele căii ferate, iar salvatorii lucrează la extragerea victimei. Bărbatul rănit va fi transportat la Centrul de Primire Urgenţe din Câmpulung Moldovenesc, unde se va decide dacă rămâne acolo sau se impune transportul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările producerii accidentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel