Șofer pe Uber/Bolt: ”În București trebuie să câștigi minim 3500 de lei, fără chirie și utilități”
Data publicării:
Autor: Mihai Preda
WhatsApp
foto pexels
foto pexels
Saga continuă cu discuțiile din Bolt. Discuția despre un nivel minim de trai devine din ce în ce mai populară în contextul în care avem cea mai ridicată inflație din Europa. 

Al doilea șofer intervievat a reușit și el să dea un număr destul de similar cu celălalt. 3500 de lei fără chirie, asta însemnând, cu chirie, cam 5000 de lei pe lună minim la o chirie de 300 de euro. Iar chiriile de 300 de euro se găsesc greu. Sursa video: Chgadventures Tik Tok.

”În București, după părerea mea trebuie să câștigi minim 3500 de lei, fără chirie și utilități”, zice tânărul.

Întrebat unde se duc cei mai mulți bani pe lună, el a precizat:

”La 22 de ani, cei mai mulți bani se duc pe mâncare, pentru că gătesc acasă, chiar dacă uneori e mai ieftin să mănânci la restaurant. Dar asta e pentru o singură persoană, dacă mai ai și copil nu-ți ajung clar și dacă mai ai și un automobil, e jale. Oricum totul s-a scumpit.”

Considerând că gătitul acasă este necesar pentru a controla ingredientele care intră în mâncare și pentru a duce o viață mai sănătoasă, cred că guvernanții ar trebui să se gândească și la această nevoie a oamenilor din câmpul muncii. Oricum nivelul de ”chimicale” din alimente este foarte ridicat iar alimentele ultra-procesate par opțiuni mai viabile. Acesta este un alt lucru pe care guvernanții îl omit. Costul medical acoperit de stat pentru o sănătate distrusă o alimentație improprie este uriaș, iar răul social pe care îl produce și mai mare. Aceste lucruri, coroborate cu inflația uriașă - suntem pe locul 1 în Europa, fac ca nivelul de trai să scadă pe zi ce trece, iar alimentația corectă devine un lux. 

”În momentul actual sunt șofer de ride-sharing și fac facultatea și încerc să mă întrețin făcând acest job part-time. Sunt student la management și urmează să fac un master și chiar dacă și părinții mă susțin am ales să-i ajut si eu. Iar în viitor vreau sa lucrez la ANAF, iar pentru asta am nevoie neapărată de master”, a mai precizat șoferul.

Acesta este cazul multor tineri din România în momentul actual. Costul de trai a crescut atât de mult încât nu își mai permit o viață decentă doar din banii de la părinți. De asta sunt tinerii obligați să muncească pe lângă cele minim 30 de ore de la facultate pe săptămână (15 ore minim de curs+ 15 de studiu). Ce să mai vorbim de sănătate mintală, de timp pentru pasiuni și hobbyuri când, doar ca să existe, un tânăr trebuie să muncească 70 de ore pe săptămână (30 facultate + 40 full-time job). Iar această dualitate trebuie să se întâmple pentru minim 5 ani de zile ca măcar să ai o șansă să prinzi un job bun. Pentru că, la fel cum zicea intervievatul, fără master, nu faci nimic. 

Și aici vine o întrebare pe care o auzim mult prea des în spațiul public: ”De ce nu mai vor tinerii să aibă copii sau să dețină o casă?” iar toată lumea încearcă să omită răspunsul clar. Uite și de asta, că nu îți permiți să întemeiezi o familie pe 2079 Ron cat este salariul minim în momentul actual. 

@chgadventures Ce salariu lunar ar trebui să ai să te descurci în București? Care este visul tău? Cu ce te ocupi? #serviciu #job #bucuresti #romania #romania???????? #foryou #fy #student #sofer #bolt #uber ♬ original sound - chgadventures

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
pixel