Data publicării:
Şofer blocat pe un drum închis, scos din nămeţi de jandarmi
Angajații Jandarmeriei au interventi pentru a debloca un autoturism rămas blocat în zăpadă.
Un șofer a rămas blocat cu mașina pe un drum din Prahova și a cerut ajutorul jandarmilor. Șoseaua pe care se afla conducătorul auto era închisă circulației până pe 15 martie, din cauza stratului mare de zăpadă, conform Mediafax.
Inspectoratul Jandarmeriei Prahova a transmis că angajații au intervenit pentru deblocarea mașinii, în urma unui apel la 112. Autoturismul a rămas blocat pe drumul care face legătura între Cheia și Cabana Muntele Roșu.
Drumul, închis între noiembrie și martie
„Circulația este restricționată pe porțiunea respectivă de drum, în perioada 15 noiembrie-15 martie, din cauza căderilor de zăpadă. În sprijin a fost trimis un echipaj de jandarmi şi salvatori montani", au transmis reprezentanții Jandarmeriei Prahova.
Intervenția jandarmilor pentru a pune mașina în mișcare a durat aproape o oră. „Șoferul imprudent a fost coborât în siguranță în localitatea Cheia, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale", a mai anunțat IJJ Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News