Data publicării:

Şofer amendat cu 1.000 de lei pentru că lua pasageri 'la ocazie'

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat de 39 de ani din comuna Păuşeşti Otăsău a fost amendat cu 1.000 de lei, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a mai folosi autoturismul timp de şase luni, după ce a fost prins de poliţişti că făcea taximetrie fără a avea autorizaţie în acest sens, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost oprit de poliţişti pentru control pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, în maşină aflându-se în momentul opririi patru persoane, între care şi un copil.

"În data de 6 august, poliţiştii Serviciului Rutier Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control pe Calea lui Traian, Lenin Sud, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din Păuşeşti Otăsău. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta desfăşoară activităţi de taximetrie fără a deţine autorizaţie de taxi, pe ruta Păuşeşti Otăsău - Râmnicu Vâlcea. În momentul opririi, în autoturism se aflau trei adulţi şi un minor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Acesta este cel de-al cincilea şofer depistat de poliţiştii vâlceni în ultimele şase zile că efectuează transport neautorizat de persoane, în cadrul unei ample acţiuni de combatere a "pirateriei" din transportul de persoane, ce se desfăşoară în această perioadă la nivel naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel