Societe Generale pierde doi directori până la sfârșitul acestui an
Francezii de la Societe Generale vor rămâne până la sfârșitul anului fără doi dintre directorii executivi.
Grupul bancar francez Societe Generale, aflat în căutarea unui nou director general, a anunţat vineri că până la finalul anului vor demisiona doi directori executivi, transmite Reuters, citat de Agerpres. Sadia Ricke, ofiţer şef de risc, va pleca în 30 noiembrie, iar Caroline Guillaumin, şeful de la resurse umane şi comunicaţii, va demisiona în 15 decembrie.
Ricke, care este din 1994 la SocGen, va deveni de la 1 februarie 2023 ofiţer şef de risc la banca Standard Chartered, a anunţat separat banca cu sediul la Londra. Guillaumin, care lucrează la SocGen din 2010, va avea o nouă carieră în afara sectorului bancar, a informat grupul francez, adăugând că succesorii celor doi directori vor fi anunţaţi ulterior.
În mai, SocGen a anunţat că Frederic Oudea, directorul său general, nu va căuta să-şi reînnoiască mandatul la viitoarea reuniune a acţionarilor, din 23 mai 2023. Acesta a condus timp de 15 ani a treia mare bancă listată din Franţa.
Luna viitoare este aşteptată o decizie privind noul director general, din candidaţii interni fiind favoriţi Sebastien Proto, fost partener la Rothschild & Cie, care conduce acum reţeaua de retail a băncii, şi Slawomir Krupa, şeful diviziei de investiţii bancare.
Polonia acuză cinci bănci că au acționat împotriva intereselor clienților
Autoritatea pentru concurenţă din Polonia (UOKiK) a anunţat luni că a pus sub acuzare cinci bănci, deoarece ar fi acţionat contra intereselor clienţilor, transmite Agerpres, citând Reuters.
După o investigaţie care a durat un an, au fost puse sub acuzare Bank Millennium, BNP Paribas Bank Polska, Credit Agricole Bank Polska, mBank şi Santander Bank Polska, a precizat UOKiK. Reprezentanţii băncilor nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.
În următoarea etapă a cercetării, UOKiK va verifica acuzaţiile în cooperare cu cele cinci bănci. Dacă acuzaţiile se confirmă, cele cinci bănci s-ar putea confrunta cu amenzi de până la 10% din cifra lor de afaceri anuală.
Societe Generale, fraudată cu 5 miliarde de euro. Semnal de alarmă pentru toate băncile și instituțiile de supraveghere
Jerome Kerviel, care a fost condamnat pentru că a provocat o pierdere record de 5,6 miliarde de dolari în urma tranzacțiilor la Societe Generale SA, a obținut o compensație de peste jumătate de milion de dolari, în timp ce un judecător din Paris a reproșat creditorului rolul său în această afacere. Suma de 455.500 de euro acordată includea 100.000 € pentru concediere abuzivă și bonusul de 300.000 € pe care Kerviel trebuia să îl primească pentru anul 2007.
Judecătorul care a luat această decizie în anul 2016 afirma la acel moment că: "Societe Generale nu poate pretinde că nu era la curent cu operațiunile false ale lui Jerome Kerviel înainte de ianuarie 2008, nu a sancționat actele lui Kerviel, ci consecințele sale", scria Bloomberg în 2016.
Jerome Kerviel a pierdut în 2017 procesul prin care încerca să dea vina pe Societe Generale pentru pierderea a aproape 5 miliarde € de care a fost găsit vinovat că a provocat-o băncii. Procurorii au respins acuzațiile lui Kerviel potrivit cărora Societe Generale ar fi furnizat documente falsificate pentru a ajuta la obținerea verdictului său de vinovăție sub pretexte false. Cererea sa ca autoritățile să analizeze acuzațiile potrivit cărora banca ar fi mituit un martor au fost, de asemenea, respinse. Citește continuarea AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News