Data publicării:

Socialiștii și comuniștii au depus moțiune de cenzură împotriva guvernului pro-european al Republicii Moldova

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

PCRM și PSRM au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița.  

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Documentul a fost citit de la tribuna centrală de către deputatul socialist Vasile Bolea.

Potrivit lui, Republica Moldova este condusă de către un Guvern care nu are legitimitate politică deoarece în lispește susținerea poporului.

„Acest guvern este hotărât să sacrifice bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova, doar pentru a câștiga simpatiile birocrației cancelariilor europene. Acest lucru este unul inadmisibil”, a declarat Bolea.

Acesta a mai adăugat că de la învestirea Guvernului condus de Natalia Gavrilița, Republica Moldova „trăiește în permanentă criză”.

Potrivit legislației, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleși. Mai exact, este vorba de cel puțin 26 de parlamentari. Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.

Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul a cel puțin 51 de deputați. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului, scrie Deschide.

Republica Moldova ar urma să fie conectată la mini-centrala nucleară din România

 

Republica Moldova ar putea fi asigurată cu energia electrică de la mini-centrala nucleară ce ar urma să fie construită în România în cadrul unui proiect realizat cu sprijinul Statelor Unite ale Americii. Autoritățile de la Chișinău au anunțat Bucureștiul despre interesul de a coparticipa la proiectul respectiv, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, viceprim-ministrul, Andrei Spînu.

„Discutăm cu România pe subiectul mini-reactoarelor nucleare care se va regăsi în strategia pe termen lung. Ne propunem să nu facem strategie doar pe 10 ani, pentru că domeniul energetic necesită mult mai mult timp. Strategia va fi până în anul 2050 și va include toate elementele de la eficiența energetică, regenerare, încălzire și termie care necesită a fi abordate”, a declarat oficialul în cadrul ședinței Guvernului.

Contactat de reporterul Deschide.MD, Andrei Spînu a precizat că Republica Moldova a fost deja informată de colegii din România despre faptul că statul de peste Prut ar urma să fie inclus în acest proiect (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel