Data publicării:
Social media - un nou mod de a face politică
Vizita Președintelui SUA în Asia a ajuns la cel mai controversat punct din istorie - momentul în care un Președinte al SUA în funcție a trecut granița în Corea de Nord. Toată această vizită diplomatică a fost organizată „spontan” în urma unei invitații lansată de Trump pe contul său de Twitter în 28 iunie: „În urma unor întâlniri foarte importante, inclusiv întâlnirea mea cu Președintele Xi al Chinei, voi pleca din Japonia către Corea de Sud (împreună cu Președintele Moon). Cât timp sunt acolo, dacă Președintele Kim al Coreei de Nord vede mesajul, mă voi întâlni cu el la Graniță/Zona Demilitarizată pentru a-i strânge mâna și a-l saluta (?).
Întâlnire oficială în stil de reality show
Întâlnirea de azi este cea de-a treia pe care cei doi Președinți le-au avut în puțin peste un an. Criticii arată că acest lucru nu aduce nici o garanție a faptului că peninsula urmează să renunțe la producția de arme nucleare și nu este în nici un caz o garanție a faptului că reluarea negocierilor (care au fost oprite în februarie) se va solda cu un acord. Aceștia sunt de părere că această vizită a fost mai mult o întâlnire mediatică organizată de Președintele Trump în stilul unui reality show.
Cu toate acestea, Trump rămâne singurul Președinte american în funcție care a trecut prin zona demilitarizată și mai apoi în Corea de Nord, chiar dacă această trecere a fost pentru câteva minute. Bill Clinton și Jimmy Carter au vizitat Corea de Nord numai după ce au părăsit funcția de Președinte. În plus, față de ceilalți Președinți ai SUA care au zburat exclusiv în Corea de Sud, în principal pentru a-și arăta sprijinul pentru această țară, Trump a mers un pas mai departe și a organizat chair o întâlnire trilaterală cu Președintele Coreei de Nord și Președintele Coreei de Sud. Întâlnirea dintre Trump și Kim Jong-un, deși era inițial anunțat că va dura câteva minute, a durat puțin mai mult de o oră.
Postare pe Twitter, întâlnire istorică
În urma întâlnirii din zona demilitarizată, în care ambii Președinți au părut relaxați și zâmbitori, SUA și Coreea de Nord au anunțat că vor pregăti echipe de negociatori care să reia negocierile privind denuclearizarea, iar Trump a declarat că nu va ridica sancțiunile aplicate Coreei de Nord, deși a rămas deschis la posibilitatea de a le atenua ca parte a negocierilor privind renunțarea la armele nucleare. În plus, Trump a mai declarat că l-a invitat pe Președintele Kim Jong-un într-o vizită oficială la Washington.
Deși la ultima lor întâlnire cei doi Președinți nu au ajuns la un acord și a apărut că au înghetat relațiile diplomatice, surse oficiale au declarat că aceștia au continuat să comunice pe calea unor scrisori diplomatice. Postarea lui Trump pe Twitter a făcut posibilă o întâlnire istorică (sau cel puțin oficializarea unei asemenea întâlniri), ceea ce aduce în prim plan o nouă modalitate de a face diplomația. Spre deosebire de ultimul Președinte, Obama, care a vizitat Corea de Sud, într-o vizită relaxată și a privit zona demilitarizată prin binoclu, Președintele Trump a conturat o nouă politică americană. Și, de asemenea, un nou mod de interacțiune, care pune în prim-plan rețelele sociale și new media.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News