Soarta EURO 2020 depinde de reuşita campaniei de vaccinare
Soarta turneului final al Campionatului European de fotbal, EURO 2020, amânat cu un an din cauza pandemiei, nu va fi decisă până în martie, însă UEFA speră că eforturile pentru vaccinarea populaţiei împotriva noului coronavirus vor permite desfăşurarea acestuia conform planului, în vara acestui an, scrie Reuters.
Competiţia la care urmează să ia parte 24 de selecţionate, care va dura o lună (11 iunie - 11 iulie 2021), este una dintre cele mai importante surse de venituri pentru forul fotbalistic continental şi urmează să se desfăşoare în premieră în 12 oraşe europene şi nu într-o ţară sau cel mult două, ca până acum, pentru a marca şase decenii de la înfiinţarea sa, ideea aparţinându-i fostului preşedinte al UEFA, Michel Platini.
Meciurile din cadrul acestui turneu, amânat cu 12 luni din cauza crizei sanitare mondiale, urmează să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, Bucureşti, Budapesta şi Baku, în timp ce semifinalele şi finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.
Forul european a sperat că amânarea cu un an le va permite suporterilor să asiste la meciuri, în condiţiile în care majoritatea competiţiilor se desfăşoară şi acum cu porţile închise, iar această perspectivă depinde în mod clar de o îmbunătăţire a situaţiei sanitare.
Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, speră ca programele de vaccinare, care decurg cu viteze diferite în ţările care urmează să găzduiască EURO 2020, vor fi cheia pentru respectarea planului original. 'Vaccinarea a început şi cred că vom putea avea tribune pline în vară', a spus Ceferin într-un interviu acordat recent ziarului sârb Informer.
'Pentru moment, planul este de a juca în 12 ţări'
'Pentru moment, planul este de a juca în 12 ţări. Există, desigur, soluţii de rezervă, în cazul în care o ţară are probleme', a adăugat conducătorul fotbalului european. Însă oficialul sloven admite că ar putea fi nevoit să facă unele jonglerii cu planurile de găzduire şi poate cu diferite niveluri de utilizare a capacităţii stadioanelor. 'Suntem pregătiţi să organizăm competiţia în 11, 10 sau 9 oraşe şi chiar într-o singură ţară, dacă va fi necesar.
Însă, sunt 99,9 la sută sigur că vom avea Campionatul European în toate cele 12 oraşe, aşa cum este planificat', a mai spus Ceferin. UEFA a confirmat că are în vedere patru scenarii operaţionale - pentru stadioane pline, cu un grad de ocupare de 50%-100% sau 20%-30% din capacitate, precum şi meciuri cu porţile închise. Oraşele gazdă au fost invitate să vină cu două sau trei planuri în afara acestor opţiuni şi este posibil să există abordări diferite în fiecare loc.
Decizie pe 5 martie 2021
O decizie în privinţa scenariului care va fi aplicat individual în fiecare oraş, în timpul turneului, va fi luată pe 5 martie 2021', a precizat UEFA într-un comunicat.
Având în vedere acordurile cu difuzorii turneului, UEFA are un puternic interes comercial pentru ca evenimentul să se deruleze aşa cum este prevăzut. Chiar dacă întreaga competiţie va trebui să se desfăşoare fără fani, acest lucru va permite forului continental să-şi îndeplinească cerinţele contractuale şi să evite un impact financiar major. O ameninţare pentru turneu ar putea veni dacă, la fel ca anul trecut, ligile interne ar trebui să se oprească din cauza pandemiei, provocând astfel o nouă amânare a competiţiilor intercluburi naţionale şi europene, aşa cum s-a întâmplat în sezonul trecut.
Până în prezent, ligile europene, cu protocoale stricte în vigoare pentru desfăşurarea meciurilor cu porţile închise, au putut continua să joace, deşi planurile pentru revenirea fanilor în tribune au fost afectate de noul val al pandemiei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News