Soție militar, mesaj cutremurător: Am simţit ţeava pistolului pus la cap şi lama cuţitului la gât
Fosta soție a unui militar scrie un mesaj cutremurător despre teroarea în care a trăit, fără ca cineva să ia vreo măsură.
”Toată lumea e şocată de crima comisă de un militar zilele trecute. La fel s-a întâmplat şi în 2011, când un militar din Buzău şi-a împuşcat soţia. Toată lumea a fost şocată. Eu nu. N-am fost şocată, pentru că ştiu că în Ministerul Apărării violenţa domestică e la ea acasă. Am trăit-o şi eu pe pielea mea. Sunt o grămadă de militari care îşi agresează fizic şi psihic soţiile şi copiii, dar restul lumii află asta doar atunci când mai moare câte una din noi. Aş putea să mă consider o norocoasă. Eu am scăpat, nu? Nu sunt chiar aşa de sigură. Trăiesc zi de zi cu lanţul pus pe uşă şi cu frica faptului că aş putea să mă trezesc într-o zi cu el aici şi cu un glonţ în cap. Doar mi-a zis-o de atâtea ori, ba mai mult, am simţit ţeava pistolului pus la cap şi lama cuţitului la gât. Nici nu mai ştiu de câte ori am depus plângeri şi de câte ori am fost în audienţă la comandanţii lui. Nu s-a luat absolut nici o măsură, ba chiar a fost avansat (la termen) şi acum e maior. Şi îşi ia an de an testele psihologice, în ciuda faptului că un psihiatru (civil) i-a spus că suferă de schizofrenie paranoidă şi alcoolism şi i-a recomandat internarea. Păi să nu-mi vină să îl strâng de gât pe unul ca Dan Antonescu, criminolog, care susţine că femeia "se complace în a fi brutalizată, amenințată cu moartea, fără a apela la ceea ce statul îi pune la dispoziţie"? Serios? Chiar vreau să ştiu şi eu ce face statul, că în cazul meu, cel puţin, în toţi anii ăştia de când tot încerc să scap de calvar, domnul maior Mihalcea-Rotaru a plătit doar o amendă de 200 de lei (în 2010), amenda minimă pentru aşa ceva, pentru că, mi-au explicat cei de la poliţie, "tot de la gura copilului luăm, doamnă". Câte femei mai trebuie să moară până se va hotârî Ministerul Apărării să facă ceva (măcar nişte teste psihologice mai serioase şi să recunoască existenţa PTSD)? Câte femei mai trebuie să moară până când Poliţia Română se va hotărî să trateze cazurile de violenţă domestică serios, în loc să ia în râs victimele şi să le întrebe "dar ce aţi făcut, doamnă?", aşa cum mi s-a întâmplat mie de nu ştiu câte ori? Câte? Nu ştiu, oricum deja au murit prea multe. Ştiu doar că nu vreau să fiu şi eu una dintre ele.” a scris o Alexandra Mihalcea pe Facebook.
[citeste si]
Aceasta a menționat că ultima plângere a depus-o în luna decembrie. I s-a spus că va fi chemată la audieri în două săptămâni, dar nu a fost chemată nici astăzi. A depus-o pentru hărțuire, în urma mesajelor și telefoanelor pe care le-a primit zi și noapte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News