Data publicării:

Soția lui Cioloș vrea să rămână în România după alegeri

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Valerie Cioloş-Villemin a afirmat, sâmbătă seara, la Alba Iulia, că vrea să se implice mai mult în proiectul Brâncuşi şi, de asemenea, că şi-ar dori să rămână în România şi în viitor. Pe internet, circulă glume plecând de la lozinca electorală ”Go Cioloș”(fără doamna) sau care cer votul pentru PNL, astfel încât să scadă migrația în Vest. 

Valerie Cioloș Villemin a spus că trebuie promovate valorile acestei ţări, iar oamenii, de aici şi cei plecaţi peste hotare, să ştie că au cu ce se mândri.

'Am aflat cu stupoare că patru milioane de oameni sunt în afară şi asta e, totuşi, un mare semn de întrebare', a declarat Valerie Cioloş-Villemin. Întrebată ce anume o să facă şi dacă o să rămână în România după ce premierul Cioloş îşi va termina mandatul, aceasta a răspuns că ar dori acest lucru.

'Vreau să cânt, o să cânt în continuare', a afirmat Valerie Cioloş-Villemin. Cunoscută ca Yohanna Grace sub numele de artist, Valerie Cioloş-Villemin a susţinut un recital, în semn de apreciere pentru Academia Doamnelor din Alba Iulia, un proiect considerat 'special' de aceasta. Soţia primului ministru a susţinut în ultimul an la Alba Iulia mai multe momente artistice, aceasta spunând că se simte iubită de comunitatea de aici. În cadrul galei desfăşurate sâmbătă seara, un alt invitat special a fost actriţa Oana Pellea. Centrul de Resurse - Academia Doamnelor Alba Iulia a fost înfiinţat în baza unui proiect finanţat de Uniunea Europeană prin POSDRU şi funcţionează ca structură a Primăriei Municipiului Alba Iulia, care asigură acum sustenabilitatea acestuia. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel