Data publicării:
Smiley și Gina Pistol și-au botezat fetița în secret. Andreea Bănică i-a dat de gol. Cine sunt nașii lui Josephine
Gina Pistol și Smiley și-au botezat fetița în secret.
Smiley și Gina Pistol și-au botezat fetița în mare secret, însă una dintre cântărețele din România, prezentă la eveniment, i-a dat de gol.
Este vorba despre Andreea Bănică, cea care a dezvăluit că este la botezul micuței Josephine.
Smiley și Gina Pistol trăiesc cele mai frumoase clipe alături de micuța lor Josephine. De când au devenit părinți, cei doi radiază și se declară îndrăgostiți de minunea lor. Chiar dacă au primit des întrebări despre botez și nuntă, cei doi nu au vrut să spună nimic despre cele două evenimente.
Iată că botezul a avut loc duminică seară pe 20 iunie. Andreea Bănică a fost cea care i-a dat de gol pe cei doi.
"Sunt mai mult ca sigură că mă veți întreba de unde am acest outfit superb, roz. Este un costum special creat pentru mine. Pentru că sunt la botez la micuța Josephine, fetița lui Smiley și a Ginei Pistol", a mărturisit Andreea Bănică pe Instastory, citează Spectacola.ro.
Nici Smiley și nici Gina Pistol nu au dat niciun detaliu despre botez, dar nici nu au făcut publice fotografii sau videoclipuri din cadrul evenimentului.
Andreea Bănică a dezvăluit că botezul a fost în aer liber și a postat și o fotografie cu un aranjament de picnic.
Cine sunt nașii lui Josephine
După ce în spațiul public au apărut mai multe zvonuri despre nașii de botez ai celei mici, Gina Pistol a clarificat întreaga situație.
"Nașul fetiței nu o să fie Adrian Sârbu, ci o prietenă, Diana, cu soțul ei, din Timișoara. Fetița nu o să aibă două perechi de nași sau mai multe, ci una singură.
O să botezăm fetița și o să avem alături doar câțiva prieteni și familia, nu o să facem o petrecere cu sute de persoane. O să fie numărul de persoane cât o să ne permită legea. Îmi pare rău că nu vor veni și colegii mei de la 'Asia Express', sunt plecați la filmări. Noi nu facem un eveniment foarte mare pentru că importantă este Biserica pentru micuță, important este ca ea să fie creștinată", a declarat Gina Pistol pentru playtech.ro
”Porecla” inedită pe care i-a pus-o Gina Pistol fiicei sale, Josephine
Proaspăta mămică o surprinde pe fiica sa ori de câte ori are ocazia în cele mai haioase momente. De curând, prezentatoarea TV a făcut un videoclip în care micuța dă din picior agitată, iar hăinuța pe care o poartă creează un efect amuzant.
Aceasta îi spune „Happy Feet", adică „Picioare vesele" pentru că ea „nu obosește niciodată”, notează a1.ro.
Gina Pistol și Smiley au devenit părinți în luna martie a acestui an, după o lungă periodă în care medicii i-au spus frumoasei prezentatoare că nu poate rămâne însărcinată.
Micuța Josephine este cu adevărat o minune în viața celor doi îndrăgostiți și le face fiecare zi mai frumoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News