Data publicării:

Slow Coffee Festival 2022, evenimentul perfect pentru iubitorii de cafea

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Cafea, concursuri, workshopuri, expoziţie, toate acestea pe note de jazz experimental, reprezintă doar o parte din oferta organizatorilor evenimentului Slow Coffee Festival 2022, ce are loc în perioada 29 - 30 octombrie, la Galeriile Senat-Combinatul Fondului Plastic, din Bucureşti.

Ajuns la cea de-a 6-a ediţie, Slow Coffee Festival cuprinde în structura sa: Competiţia Naţională de Aeropress, ateliere şi prezentări pentru cei care doresc să îşi deschidă un coffee shop sau vor să se specializeze în acest domeniu, o zonă expoziţională bogată cu produse pe bază de cafea şi echipamente şi multe surprize pentru vizitatori.

Potrivit organizatorilor, pentru prima oară în România, festivalul are ca element de noutate Green Village, un concept care aduce în prim plan cafeaua verde şi originile diverse ale acesteia. Astfel, participanţii vor putea afla totul despre cafeaua verde, direct de la specialişti din străinătate, precum Lattore & Dutch, Falcon Coffees, Kamba, 1000 Hills Products Coffee, Cuprima, Artisan Green Bean - companii care se ocupă cu tradingul de cafea verde şi care colaborează cu multe prăjitorii, atât din România, cât şi din străinătate.

Ce cafele putem gusta la show



De asemenea, la Slow Coffee Festival îşi dau întâlnire, în cadrul Roaster's Village, prăjitori renumiţi de cafea de specialitate din România şi de peste hotare, iar cei prezenţi vor putea degusta cafele de la următorii prăjitori: Boiler, Guido, 29 Roastery Sibiu, Coffee Cup Cluj, A Roastery Oradea, Urban Vibe Roastery, Papa Jacques, Nomonym Roastery, Sumo Coffee Roasters - Irlanda, Meron Roastery, Arusha Baia Mare, Prăjitoria cu Poveşti Câmpina (afacere socială).

"Am pornit festivalul cu dorinţa puternică de a crea un spaţiu în care toată lumea este binevenită, de a pune deoparte diferenţele şi de a împărtăşi cunoştinţele noastre. În cadrul festivalului ne angajăm să creăm afaceri durabile şi prietenoase care funcţionează pe baza valorilor etice, unde toţi lucrăm împreună pentru fiecare dintre noi, acţionând în prezent şi având un impact pozitiv asupra viitorului. Şi vrem să facem toate acestea cu bucurie", a declarat Laura Roshanian, organizator Slow Coffee Festival.

Campionatul Național de AeroPress



Pe parcursul celor două zile de eveniment are loc Campionatul Naţional de AeroPress, un fenomen global condus de către fani, în care concurenţii din peste 60 de ţări se vor mobiliza pentru a face cea mai bună ceaşcă de cafea, folosind reţeta lor preferată de AeroPress. Câştigătorul acestei competiţii va merge la Campionatul Mondial de AeroPress, ce va avea loc în perioada 1-3 decembrie, în Vancouver, Canada.

Juriul competiţiei este compus din specialişti ai industriei, precum: Stefanos Domatiotis - Head Judge, World Brewers Cup Champion, several times WBC finalist, World Coffee Events Judge and authorized SCA trainer; Bogdan Georgescu - Vicecampion Mondial la Prăjit Cafea, fondator Mabo Coffee; Daniel Horbat - World Cup Taster Champion, fondatorul Sumo Coffee Roasters; Anca Ungureanu - Co-fondator al brandului Beans&DotS coffee shop & kitchen, reseller exclusiv pentru România al The Barn Coffee Roaster, iar din 2022 membru al Boardului Muzeului de Artă Recentă; Klaus Thomsen - Campionul Mondial Barista din 2006; Shady Bayter - fermier cafea verde din Columbia, fondator al Forest Green Coffee.

Cine asigură muzica



Ambianţa va fi susţinută şi de un concert de Jazz Experimental, la care se adaugă şi improvizaţie muzicală cu mai multe instrumente dintre care chitară, pian, tobe şi instrumente de suflat, întreaga atmosferă de festival fiind orchestrată de către MC Liviu Frăţilă.

Slow Coffee Festival este organizat de Artisan Coffee Gear, firmă specializată în vânzarea de echipamente profesionale pentru prepararea cafelei, în colaborare cu Asociaţia Artisan Coffee Community.

Artisan Coffee Gear, fondată de Laura şi Afshin Roshanian, este distribuitor naţional pentru La Marzocco şi Modbar.

Asociaţia Artisan Coffee Community, angajată în nevoile comunităţii, a demarat proiectul de înregistrare a ocupaţiilor specifice domeniului în C.O.R. unde a reuşit să introducă primele şase meserii: Barista, Degustător de cafea, Operator prelucrare cafea, Operator măcinare cafea, Expert în prăjirea cafelei, Director import-export cafea, ceai, cacao şi mirodenii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel