Situația REALĂ a României. Cifra care-l contrazice pe Cîțu. Coșea: Nu arată bine deloc!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Florin Cîţu
Facebook Florin Cîţu
Profesorul de economie Mircea Coşea contrazice estimările "WOW" ale premierului Florin Cîţu privind evoluţia economiei României şi vine cu o cifră care îngrijorează. 

„FMI, estimări WOW pentru România în 2021! (...) FMI estimează o creștere economică în 2021 de 7% (cu 3 pp peste estimările inițiale) și un deficit bugetar de 6.8% (vs.7.2% estimare inițială)”, a scris, la finalul lunii mai, premierul României, Florin Cîțu, pe Facebook.

Acesta a mai afirmat şi că România are cele mai ieftine alimente din UE, citând un raport EUROSTAT.

"EUROSTAT confirmă - în România sunt cele mai IEFTINE alimente din UE! #RomaniiTrebuieSaStie

P.S. Așa mai omorâm un fake news despre "explozia" prețurilor", a mai scris premierul.

Mircea Coşea îl contrazice. "70% din ce consumăm este importat"

"În spatele acestei realităţi se văd nişte lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult. În primul rând, creşterea dependenţei de importuri. De ce e complicat? Pentru că trăim pe importuri, că tot ceea ce consumăm este importat în proporţie de 70 la sută. O ţară care importă atât pentru alimente este o ţară care a ieşit de un an sau doi din război, statistic. Aşa se întâmpla în 1946-1947!", a explicat profesorul Mircea Coşea pentru DC NEWS. 

Declaraţia vine în contextul unui alt raport EUROSTAT, conform căruia România are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE, minus trei miliarde de euro. 

"Contul curent este indicatorul cel mai important pe care îl putem studia, pentru că arată situaţia reală a unei ţări. Contul curent arată şi situaţia veniturilor prin credite şi situaţia contului comercial, deci nu e bine deloc. Lucrul ăsta nu puteam, totuşi, să nu îl prevedem, pentru că România merge pe această linie a creşterii deficitelor, şi văd că nu se iau în considerare efectele pe termen mediu şi lung. Deocamdată, toate astea sunt prezentate de cei care conduc România ca fiind rezultate pozitive ale ieşirii din criză, că ieşim mai repede din criză decât alţii, că suntem aproape într-o situaţie în care ne bucurăm de normalitate", a mai declarat profesorul de economie.  

Împrumuturile la foc continuu, semnal de alarmă. "Nu ne putem compara cu alte ţări"

"În al doilea rând, nu se opresc împrumuturile, ele sunt în continuare un mijloc de finanţare a economiei. Nu putem merge în continuare aşa. Pe unii nu îi îngrijorează, dar eu zic că trebuie să ne îngrijorăm foarte mult, pentru că România nu se poate compara cu alte ţări, despre care se spune că au depăşit deja 100% din PIB ca datorie. Noi producem valoare adăugată sub media europeană, iar o parte din aceasta se capitalizează în exteriorul ţării. Nu există niciun fel de şansă să ne comparăm cu Italia sau alte ţări cu economii competitive. Apoi, noi nu suntem nici în zona EURO, deci Banca Europeană nu ne va ajuta, pentru că nu are interes să facă asta. Grecia a fost ajutată, pentru că era o verigă a lanţului Euro. România nu contează!", a explicat profesorul Mircea Coşea pentru DC NEWS. 

VEZI DECLARAŢIA COMPLETĂ AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel