Data publicării:

Situaţia de la Zaporojie, aproape de un moment critic. Echipele de urgenţă fac operaţiuni de curăţare

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Avarii la Centrala Nucleară Zaporjie după noi bombardamente ale rușilor, anunță ucrainenii - Fotografie de la Markus Distelrath, Pexels
Avarii la Centrala Nucleară Zaporjie după noi bombardamente ale rușilor, anunță ucrainenii - Fotografie de la Markus Distelrath, Pexels

Oficiali din Ucraina avertizează că situaţia de la centrala nucleară Zaporijjia, ocupată de Rusia, se apropie de un moment critic.

Echipele de urgenţă din oraşul Zaporijjia efectuează exerciţii pentru a pune în practică operaţiuni de curăţare, în eventualitatea unei contaminări radioactive.

Rusia a preluat controlul centralei nucleare - cea mai mare din Europa - la începutul lunii martie. În discursul său din timpul nopţii, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că Ucraina cooperează îndeaproape cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

"Diplomaţii ucraineni, experţii noştri în domeniul nuclear şi AIEA sunt în contact constant, iar acum lucrează în scopul trimiterii unei misiuni a AIEA la centrala nuclear-electrică. Doar transparenţa absolută şi controlul situaţiei din jurul centralei, de către statul ucrainean, comunitatea internaţională şi AIEA pot garanta revenirea treptată la o siguranţă nucleară normală", a spus Zelenski, citat de Rador. 

Maia Sandu, despre riscul unei avarii la centrala atomo-electrică de la Zaporojie


Preşedintele Republicii Moldova s-a referit la riscul unei catastrofe nucleare la centrala atomo-electrică de la Zaporojie, transmite postul de televiziune Nord News. Totodată, Sandu şi-a exprimat speranţa că se va reuşi să se evite o asemenea evoluţie a evenimentelor şi "o astfel de greşeală nu va fi comisă", însă a subliniat că instituţiile moldoveneşti au luat anumite măsuri pentru siguranţa cetăţenilor.

Între altele, Ministerul Sănătăţii a primit de la România un transport de iodură de potasiu, care va fi distribuit populaţiei în cazul în care nivelul radiaţiilor va creşte. Anterior, Ministerul Ecologiei din Republica Moldova a informat că monitorizează nivelul radiaţiilor din ţară şi face schimb de date cu colegii din Ucraina pentru a estima riscurile pentru republică. Ministerul trimite prognoza preşedintelui şi primului ministru al republicii.

NATO cere o inspecție „urgentă“ la centrala de la Zaporojie

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este "urgent" ca o "inspecţie" a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să aibă loc la centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina, aflată sub control rusesc şi unde loviturile de care cele două părţi se acuză reciproc s-au înmulţit în ultima vreme, relatează AFP şi DPA.

Centrala, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lui martie de trupele ruseşti. Din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente, în contextul în care tirurile au lovit o dată aproape de o clădire de stocare de material radioactiv şi altă dată au provocat oprirea automată a unui reactor.

Ocuparea sitului de către soldaţi ruşi "reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea şi siguranţa acestei facilităţi, care creşte riscurile de accident sau incident nuclear (...). Este urgent să fie autorizată o inspecţie a AIEA şi să se obţină retragerea tuturor forţelor ruse" din acest sit, a afirmat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă.

Controlul rusesc de la Zaporojie "pune în pericol populaţia Ucrainei, ţărilor vecine şi comunităţii internaţionale", a subliniat el, după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Loviturile care au vizat recent centrala, declanşând temeri privind o catastrofă nucleară, au provocat săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU şi directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a pledat pentru trimiterea unei misiuni la faţa locului "în cel mai scurt termen" pentru inspectarea sitului.

Rusia a acuzat serviciile ONU că au împiedicat misiunea AIEA. Ucraina s-a opus la rândul ei, considerând că inspecţia ar legitima ocupaţia rusă a sitului în ochii comunităţii internaţionale, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel