Data publicării:

Situație de urgență pentru a salva fondurile europene. Se caută vinovații

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Arcul de Triumf trebuia consolidat pe bani europeni. Însă, cum trebuia să fie gata pe fondurile 2007-2013, adică până la sfârșitul acestui an, iar lucrările sunt de parte de a fi terminate, Primăria a alocat fonduri pentru continuarea proiectelor europene. Dacă nu făcea acest lucru, nu doar că România pierde banii investiți, dar trebuia să-i și restituie către UE, iar consolidările începute rămâneau în stadiul în care sunt acum. 

CGMB a aprobat marţi prelungirea proiectelor cu finanţare europeană pentru a putea fi continuate. În caz contrar municipalitatea fiind obligată să restituie sumele deja cheltuite din fonduri europene.

Alexandru Ichim, purtător de cuvânt al Primăriei Capitalei, a declarat: "Bucureştiul în momentul de faţă a pierdut 132 milioane lei din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar dacă acest vot nu era dat, Bucureştiul ar fi pierdut alte aproape 60 milioane lei, sume deja alocate din fonduri europene pentru aceste proiecte. PMB a acoperit fonduri în valoare totală de 130 milioane lei pentru a continua proiectele aflate în derulare". Ichim susține că vinovații pentru întârzieri vor plăti. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a mai aprobat marţi introducerea pe lista de investiţii în 2016 a mai multor proiecte, cum ar fi amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca - Tei, ambulatoriu Spitalul Foisor, reabilitare Arcul de Triumf, consolidare/restaurare Observatorul Astronomic.

9.138.448,08 lei pentru Arcul de Triumf, 4.442.358,59 pentru Observatorul Astronomic

Consilierii municipali au impus marţi ca până la 30 iunie 2016 să fie finalizate două proiecte de investiţii începute şi neterminate de mai mulţi ani, respectiv proiectele de consolidare, restaurare şi conservare de la Arcul de Triumf şi Observatorul Astronomic. Membrii CGMB au aprobat includerea în bugetul local al Municipiului Bucureşti pentru anul 2016 a proiectelor de consolidare, restaurare şi conservare de la Arcul de Triumf şi Observatorul Astronomic, precum şi fondurile necesare finalizării lor. Pentru consolidarea, restaurarea şi conservarea Arcului de Triumf se vor aloca 9.138.448,08 lei, iar pentru refacerea Observatorului Astronomic - 4.442.358,59 lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel