Data publicării:
Site-urile ortodoxe confirmă venirea Apocalipsei. Care e motivul
Site-urile ortodoxe scriu, duminică, despre Apocalipsă și despre semnele care arată că Sfârșitul Lumii e aproape.
După succesul "femeii cu barbă" la Eurovision 2014, comediantul Raul Gheba a scris pe pagina sa de Facebook, în spirit de glumă: "Dacă nu mă înșel, 'un transexual câștigă eurovisionul' e printre semnele apocalipsei în biblie".
Sub titlul "Eurovision 2014. SEMNUL… CĂ SFÂRȘITUL A SOSIT", site-ul pelerinortodox.com pare să scrie cât se poate de serios despre venirea Apocalipsei, în următorul text:
Citește și: Eurovision 2014: "Femeia cu barbă", mesaj pentru Putin
"Iată ce scrie în Apocalipsă:
Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând:
Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,
Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.
Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei.
Iar pe fruntea ei scris nume tainic: BABILONUL CEL MARE, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.
Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.
FIARA pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta.
Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi.
Sfantul Varlaam, mitropolit al moldovei 1632-1653: În vremurile din urmă bărbații vor schimba obiceiul Dumnezeiesc al demnității lor și se vor acoperi cu straie femeiești, iar femeile vor umbla precum bărbații.
Pr. Ilarion Argatu: La vremea de apoi, curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de ruşine;
Patriarhul Kirill: A avertizat guvernele occidentale asupra legalizării căsătoriilor homosexuale pe care le-a caracterizat ca fiind un semn al apropierii sfârșitului lumii;
Sf. Apostol Pavel: În vremurile din urmă oamenii vor fi iubitori de plăceri;
Sfantului Nil Athonitul: Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupești ale curviei;
Apusul papilor şi declinul Bisericii Catolice, semne evidente ale vremurilor din urmă
Fostul membru al Gărzii a explicat că Palatul Papilor este un loc de „vânătoare“ pentru indivizii homosexuali din sânul Bisericii Catolice;
Există la Vatican secrete teribile, ce sunt păzite cu străşnicie. Totuşi, tema puternicului lobby al cardinalilor homosexuali aflaţi în funcţii superioare la Vatican este dificil de evitat şi însuşi papa Francisc a recunoscut dificultatea reformei în Curia romană şi a evocat existenţa unui „curent al corupţiei“, precum şi existenţa unui „lobby gay“.
Anul trecut, cu puţin înaintea întrunirii Colegiului cardinalilor reuniţi în Capela Sixtină pentru alegerea noului papă, al 266-lea, cotidianul italian La Republica dezvăluia că un „lobby gay“ – o cabală mai mult sau mai puţin unită a homosexualilor – operează în interiorul Vaticanului".
Vezi și: Naomi, propusă la Eurovision după succesul "femeii cu barbă"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News