Data publicării:

Site-ul tocmai.ro se desfiinţează. Anunţurile se mută pe olx.ro

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Site-ul tocmai.ro urmează să-şi înceteze activitatea la jumătatea lunii aprilie, anunțurile urmând să se mute pe olx.ro, ca urmare a achiziţionării operaţiunilor Sibmedia Interactiv de către grupul sud-african Naspers.

"Ca urmare a achiziţionării operaţiunilor Sibmedia Interactiv (proprietarul tocmai.ro, societate controlată în proporţie de 95% de Schibsted Classified Media din Norvegia, n.r.) de către Naspers (proprietarul olx.ro, n.r.), olx.ro va derula, începând cu data de 13 martie a anului curent, procesul de migrare a anunţurilor de pe tocmai.ro pe olx.ro. Prima etapă este reprezentată de o campanie de comunicare cu utilizatorii ambelor platforme pentru a veni în întâmpinarea posibilelor neclarităţi. Totodată, în această perioadă, utilizatorii tocmai.ro îşi pot da acordul pentru migrarea anunţurilor pe olx.ro", se arată într-un comunicat al olx.ro.

Începând cu data de 19 martie, utilizatorii tocmai.ro nu vor mai putea posta anunţuri pe acest site, ci doar pe olx.ro, însă anunţurile postate anterior vor fi în continuare vizibile cumpărătorilor. Migrarea efectivă a anunţurilor de pe platforma tocmai.ro pe olx.ro se va realiza în data de 30 martie.

Din aprilie, anunțurile vor fi redirecționate către olx.ro

Procesul se va finaliza la jumătatea lunii aprilie când site-ul tocmai.ro îşi va înceta activitatea, iar vizitatorii vor fi redirecţionaţi automat către olx.ro.

Scopul acestei migrări este de a creşte o singură platformă unitară, rapidă şi uşor de folosit pentru vânzători şi cumpărători. Astfel, olx.ro va deveni site-ul de anunţuri cu cei mai mulţi cumpărători din România şi milioane de anunţuri de vânzare.

Prezentă în 107 ţări şi 42 de limbi, platforma online OLX (OnLine Exchange) fost înfiinţată în 2006 de antreprenorii web Fabrice Grinda şi Alec Oxenford.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel