Miliardarul republican, învins în alegerile prezidenţiale din noiembrie, va rămâne, teoretic, în funcţie până la 20 ianuarie, ziua când va fi învestit succesorul său, democratul Joe Biden, adică nouă zile mai târziu decât a apărut pe site-ul Departamentului de Stat.
În urma asaltului dat de susţinătorii săi asupra Capitoliului săptămâna trecută, s-au înmulţit însă apelurile la demisia lui Trump, unele venite chiar din partea unor aleşi republicani, în vreme ce democraţii au iniţiat un demers legislativ pentru a încerca destituirea preşedintelui. Site-ul Departamentului de Stat a mai anunţat pentru scurt timp şi încheierea mandatului vicepreşedintelui Mike Pence.
Luni, în mijlocul după-amiezii, un mesaj care invoca 'probleme tehnice' apărea pe paginile respective. Solicitat de AFP, Departamentul de Stat nu a oferit nicio explicaţie.
Potrivit site-ului de ştiri Buzzfeed, care citează doi diplomaţi sub acoperirea anonimatului, 'un angajat nemulţumit' este cel care a operat modificările în biografiile preşedintelui Trump şi vicepreşedintelui Pence, iar secretarul de stat Mike Pompeo a cerut deschiderea unei anchete interne pentru identificarea autorului, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video