Data publicării:

Sistem Solar, o nouă planetă. NASA, anunț important

Autor: Darius Muresan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Ipotetica Planetă X, denumită de unii Nibiru sau pur și simplu Planeta 9, se află undeva la limitele Sistemului Solar, iar astronomii sunt determinați să o găsească, conform unui comunicat al NASA.

În comunicat se precizează că au fost descoperite numeroase dovezi indirecte ale existenței acestei planete și că devine "greu" să ne imaginăm Sistemul Solar fără această lume nevăzută, informează Space.com, potrivit Agerpres.

Această ipotetică planetă ar fi de aproximativ 10 ori mai masivă decât Terra și se află la mare distanță, la marginea Sistemului Solar, de aproximativ 20 de ori mai departe de Soare decât planeta Neptun (care se află la o distanță medie față de Soare de 4,5 miliarde de kilometri). Astfel, Planeta 9 ar realiza rotație completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de până la 20.000 de ani. Deși încă nu a fost observată direct, astronomii au descoperit o serie de caracteristici ale Sistemului Solar care pot fi explicate cel mai bine de prezența celei de-a 9-a planete, conform NASA.

"Există în prezent cinci linii diferite de dovezi obținute prin observații care indică existența Planetei 9", susține Konstantin Batygin, astrofizician și planetolog la Institutul Tehnologic din California (Caltech), din Pasadena. "Dacă am renunța la această explicație și Planeta 9 nu ar exista, atunci am genera mai multe probleme decât am rezolva. Din start ar trebui să rezolvăm cinci noi probleme și ar trebui să venim cu cinci teorii diferite pentru a le rezolva", a adăugat el.

În 2016 Batygin și colegul său, Mike Brown, astronom la Caltech, au publicat un studiu care își bazează concluziile pe simulările computerizate ce au ținut cont de orbitele circumsolare neobișnuite pe care le au câteva dintre obiectele mari din Centura Kuiper, centura de asteroizi, comete și planetoizi ce se întinde dincolo de orbita planetei Neptun (de unde și denumirea de obiecte transneptuniene).

Mai exact, șase astfel de obiecte se deplasează în jurul Soarelui pe orbite eliptice care sunt îndreptate în aceeași direcție, chiar dacă fiecare dintre aceste obiecte se deplasează prin spațiu cu viteze diferite. În plus, orbitele celor șase obiecte transneptuniene au același unghi de înclinare de 30 de grade prin raport cu planul relativ al orbitelor celor opt planete cunoscute din sistemul nostru solar.

Folosind simulări computerizate ale Sistemului Solar în care au introdus și Planeta 9, Batygin și Brown au arătat că ar trebui să existe și mai multe obiecte înclinate până la 90 de grade prin raport cu planul solar. Investigații ulterioare au demonstrat că sunt cunoscute deja cinci obiecte transneptuniene care respectă acești parametri.

Noi dovezi cu privire la existența planetei

De atunci, astronomii au descoperit noi dovezi care susțin existența Planetei 9. Cu ajutorul lui Elizabeth Bailey, astrofizician și planetolog la Caltech, Batygin și Brown au demonstrat că influența Planetei 9 ar fi determinat înclinarea planurilor orbitale ale tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar — care orbitează în jurul Soarelui într-un plan înclinat cu aproximativ 6 grade față de ecuatorul solar.

"De-a lungul unor perioade lungi de timp, Planeta 9 va face ca planul întregului sistem solar să se balanseze, în cadrul procesului de precesie", susține Batygin.

De asemenea, cercetătorii au demonstrat modul în care prezența Planetei 9 poate explica de ce obiectele din Centura Kuiper orbitează în direcția opusă tuturor celorlalte obiecte din Sistemul Solar.

"Niciun alt model nu poate explica ciudățenia acestor orbite puternic înclinate. Se pare că Planeta 9 asigură terenul natural în care astfel de ciudățenii orbitale să se producă. Aceste obiecte au fost scoase în afara planului Sistemului Solar de influența Planetei 9 și apoi au fost risipite spre interior sub influența lui Neptun", a mai adăugat Batygin.

Planeta 9 ar fi putut să se formeze mai aproape de Soare, dar apoi a fost aruncată spre exteriorul sistemului solar în urma unei interacțiuni gravitaționale cu Jupiter sau Saturn, planetele gigantice ale sistemului nostru solar. Descoperirea Planetei 9 ar răspunde la numeroase întrebări legate de formarea și evoluția sistemului nostru solar.

În continuare, cercetătorii vor apela la Telescopul Subaru, din cadrul Observatorului Mauna Kea din Hawaii pentru a găsi Planeta 9 și pentru a afla de unde provine această misterioasă lume rece. Cele mai răspândite exoplanete descoperite în galaxia noastră sunt așa-numitele "super-pământuri" — planete telurice mai mari și mai masive decât Pământul, însă mai mici decât Neptun. Ciudat este faptul că deocamdată nicio astfel de planetă nu a fost descoperită în Sistemul Solar, ceea ce înseamnă că Planeta 9 ar putea fi super-pământul care lipsește din Sistemul Solar.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel