Siria: Preşedintele Bashar al-Assad a fost reales pentru şapte ani cu 95.1% din voturi
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru un mandat de şapte ani cu 95.1% din voturi, conform unui anunţ făcut joi de preşedintele parlamentului de la Damasc, după un scrutin criticat de opoziţie şi de statele occidentale, tranmsite AFP.
Ceilalţi doi contracandidaţi la scrutinul de miercuri, Abdallah Salloum Abdallah, fost ministru şi parlamentar, şi Mahmoud Marei, membru al opoziţiei tolerate de guvern, au obţinut 1.5%, respectiv 3.3% din voturi. Într-o ţară devastată de război din 2011, 14.2 milioane de persoane au participat la vot, ceea ce înseamnă o rată de participare de 76.64%.
Alegerile au fost organizate în zonele controlate de regim, adică două treimi din teritoriul Siriei, precum şi în unele ambasade din străinătate. În 2014, Assad a obţinut peste 88% din voturi, conform rezultatelor oficiale. Statele occidentale au calificat alegerile ca nefiind libere şi corecte, iar opoziţia siriană a denunţat o 'mascaradă'.
Cu o campanie electorală desfăşurată sub lozinca 'Speranţă prin muncă', Bashar al-Assad a urmărit să se impună ca singurul arhitect al unei reconstrucţii de care Siria are disperată nevoie. 'Bashar al-Assad este o personalitate unică şi complexă.
De fiecare dată când l-am întâlnit a fost calm, chiar şi în cele mai critice şi mai dificile momente ale războiului', a declarat un reporter, sub protecţia anonimatului.'Acestea sunt exact caracteristicile tatălui său', Hafez al-Assad, care a condus Siria cu un pumn de fier timp de 30 de ani, a adăugat el. Bashar al-Assad 'a reuşit să se facă indispensabil. În politică, este important să ştii cum să refaci cărţile şi el a ştiut să stăpânească jocul', a mai declarat jurnalistul, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News