Data actualizării:
Data publicării:

Sinucidere la Metrou. Marin Aldea, director Metrorex: Traficul s-a reluat. Suplimentăm trenurile, dacă e nevoie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Directorul Metrorex, Marin Aldea, a făcut primele declaraţii după incidentul de dimineaţă, de la staţia de metrou Izvor, unde un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. Traficul feroviar a fost paralizat zeci de minute, iar mii de oameni au rămas blocaţi în staţiile de metrou. 

"Regretăm cele întâmplate. Au fost anunţate organele de intervenţie, s-a luat măsura de circulaţie a trenurilor în sistem pendulă şi la 8,36 circulaţia a revenit la normal. Noi monitorizăm fluxul de călători şi în situaţia în care constatăm că în anumite porţiuni fluxul a crescut suplimentăm numărul de trenuri astfel încât pe intervalul respectiv, circulaţia să aibă loc în condiţii normale", a declarat Marin Aldea. 

Măsuri de siguranţă pentru călători 

"Este adevărat că suntem preocupaţi de îmbunătăţirea gradului de siguranţă, de montarea unor sisteme de siguranţă la peroane. Am făcut mai multe analize, există o notă conceptuală cu privire la aceste sisteme, pe care am analizat-o în sistemul tehnico-economic, este trimisă la ministerul Transporturilor, vom vedea şi ce bani sunt pentru că vorbim de cel puţin 160 de milioane de euro ca investiţie. Trebuie elaborat un studiu de fezabilitate, trebuie aprobat, după care se realizează investiţia", a mai declarat directorul Metrorex la Antena 3. 

Circulaţia trenurilor a fost reluată, la aproape o oră şi jumătate de la producerea incidentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel