Data publicării:

O adolescentă de 17 ani s-a sinucis. Care ar putea fi cauzele

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

O adolescentă de 17 ani, din localitatea gălățeană Braniștea, s-a sinucis.

O fată de 17 ani, elevă de liceu, și-a pierdut viața după ce a luat o supradoză de pastile. Gestul extrem al adolescentei a lăsat în urmă o familie îndurerată, dar și o serie de necunoscute, pe care anchetatorii trebuie acum să le lămurească, scrie Viața Liberă

Duminică dimineață, o femeie din Braniștea a sunat la 112 pentru a anunța că fiica sa, în vârstă de 17 ani, încercase să se sinucidă. Fata avusese o ceartă cu părinții, după ce fusese plecată, pentru câteva zile, de acasă. În ajutorul adolescentei a fost trimis un echipaj de ambulanță.

”Fata a mărturisit echipajului de pe ambulanță că a luat mai multe antiinflamatoare. Era în stare stabilă. După acordarea primului ajutor, a fost dusă la Spitalul de Copii din Galați pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al Ambulanței Galați.

A murit a doua zi

În aceeași zi, reprezentanții spitalului au anunțat Secția 1 Poliție Rurală despre tentativa de suicid a fetei. ”Polițiștii care s-au deplasat la fața locului nu au putut discuta cu minora pentru a putea stabili motivul pentru care aceasta a recurs la acest gest, însă, întrucât prezenta mai multe echimoze (vânătăi -  n.red.) pe membrele inferioare, pe gât și pe corp, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ulterior, în cursul zilei de 26 iulie, minora a decedat la unitatea spitalicească unde era internată. În cauză s-a dispus transportarea cadavrului la Serviciul de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei și stabilea cauzelor decesului. În dosarul penal întocmit inițial a fost schimbată încadrarea faptei din Lovire sau alte violențe în Ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările care au dus la decesul minorei”, a precizat Poliția Galați.

Acuzații de viol și de agresiuni

Potrivit familiei, de o perioadă, fata intrase într-un anturaj dubios. Înainte de tentativa de suicid, fusese plecată chiar la iubitul ei, un bărbat căsătorit. Acesta ar fi încercat să o convingă să se prostitueze. Părinții adolescentei spun că fata a venit acasă bătută, băută și posibil drogată, dar și cu urme care indicau un viol. Oamenii i-au interzis să îl mai vadă pe bărbat și i-au luat telefonul mobil. Drept urmare, spun că au fost amenințați cu bătaia de cinci indivizi veniți la ușa lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel