Data publicării:

Singurul român care, la cutremur, iese pe ușă încălțat în câteva secunde

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Triatlonul este sportul oamenilor rezistenți, al sportivilor de fier, însă este și sportul celor care se încalță repede.

Alex Ion, cel mai rapid triatlonist din istoria României la proba de Half Ironman, face antrenamente speciale de… încălțat!

”Doar în sezon mă antrenez, când mă pregătesc pentru cursele foarte rapide. Îmi ia cam 10-15 secunde, maxim. Toate sunt pregătite, sunt exact la îndemână ca să pot să le iau repede”, a zis Alex Ion, recordmen național triatlon în proba de Half Ironman.

El glumește și spune că la cutremur ar fi singurul om care iese încălțat din casă

”Pot să mă încalț repede și să fug” – Alex Ion, recordmen național triatlon în proba de HalfIronman.

Alex Ion este primul și singurul român care a terminat în mai puțin de 4 ore o cursă Half Ironman. El a făcut acest lucru chiar de două ori, mai întâi la Belgrad și, la o săptămână distanță, la H3RO Mamaia, unde și-a corectat propriul record național, terminând cursa în 3 ore, 55 de minute și 36 de secunde. El spune că secretul formei foarte bune a stat și în… pizza. 

”În ultimele trei săptămâni am mâncat o grămadă de pizza. În rest nu am mâncat nimic special. E una dintre cele mai safe lucruri pe care le poți mânca înainte de o competiție” – Alex Ion, recordmen național triatlon în proba de Half Ironman, campion H3RO Mamaia 2022.

El spune că nu se aștepta să reușească să termine două curse la rând sub patru ore, o performanță unică în triatlonul românesc

 

 

”Nu mă așteptam, nu aveam în plan așa ceva. Pur și simplu am zis să trag de mine de la început la sfârșit, am vrut să văd cât de mult pot, cât de bine sunt antrenat, cât de bine am muncit perioada asta și totul a dat rezultate”, a mai zis Alex Ion.

A fost înotător de performanță până la 19 ani

 

 

Fost înotător cu prezențe pe podiumurile competițiilor importante pe plan național, Alex a ajuns la triatlon în 2017, pe când avea 19 ani. Așa cum recunoaște, dorea mai mult din sport. 

”Cred că fac triatlon din 2017. Înainte am fost înotător. Am fost în primii trei la un moment dat, dar nu era sufucient pentru ce-mi doream eu să fac. La îndemnul antrenorului de înot și a celui de triatlon am fost îndemnat să trec la triatlon. Și mă bucur că am făcut acest pas, unul foarte bun pentru mine, după cum se vede”, a mai zis Alex Ion.

În vârstă de 24 de ani, Alex concurează la H3RO Mamaia din 2018 și spune că mereu s-a simțit bine la această cursă. Pentru că în loc de înghesuiala specifică vacanțelor la mare, are toată promenada doar pentru el.

”E foarte interesant, mai ales că am toată promenada pentru mine. Pot alerga liniștit și nu mă deranjează nimeni. E foarte, foarte frumos”, a mai zis Alex Ion.

VEZI ȘI: Cutremur joi în România

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe Richter s-a produs, joi dimineaţă, la ora 6,50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat joi că nu au fost trimise mesaje RO-ALERT cu privire la cutremurul de dimineaţă, iar cele apărute în mediul online ar proveni de la aplicaţiile de telefoane mobile.

"De când s-a resimţit cutremurul, au intrat în procedură colegii de la Pompieri, mai ales cu verificarea zonelor vulnerabile. A fost trimisă o echipă de la Pompieri în Bucureşti pentru verificarea Centrului vechi. Nu s-au primit apeluri la 112 şi nici nu s-au înregistrat efecte. (...) Noi nu am dat mesaje RO-ALERT. Când se dau mesaje, scrie clar cine trimite şi că este RO-ALERT. Nu s-au dat mesaje, dar am înţeles că la unele telefoane cu Android există aplicaţii care pot să spună că se întâmplă ceva şi să dea un mesaj, dar noi nu am dat mesaje", a explicat Arafat, la Digi24.

El a atras atenţia cu privire la informaţiile care circulă în mediul online, întrucât nu toate sunt corecte.

"Ar fi bine care cei care scriu că au primit mesaje RO-ALERT să ne arate poza mesajului, să fie una reală, bineînţeles. Deci, mare atenţie la informaţiile care circulă în spaţiul online şi ar fi bine să nu le transmitem mai departe pe alte canale. Deci, noi nu am dat mesaje RO-ALERT, am şi verificat dacă nu cumva un judeţ a dat un mesaj post-cutremur şi nu s-a întâmplat aşa ceva", a adăugat Raed Arafat.

Şeful DSU a transmis câteva recomandări în caz de cutremur. "În primul rând, nu ieşiţi din apartament pe scări, nu folosiţi lifturile, mergeţi şi adăpostiţi-vă sub o masă, sub o grindă. Să ştiţi exact care sunt zonele mai tari, unde sunt grinzile şi să staţi acolo în timpul cutremurului. Acesta este sfatul pe care putem să îl dăm. Cel mai important este: fără panică. Iar un alt aspect foarte important: să nu dea toată lumea telefoane pentru că poate să îi blocheze inclusiv pe cei care au nevoie de servicii de urgenţă, dacă sunt efecte, şi să blocheze serviciile de urgenţă. Şi să nu plecaţi cu maşinile pe drumuri, dacă este cu impact, pentru că puteţi bloca serviciile de urgenţă şi intervenţia. Şi, am mai spus-o, toţi să avem în casă provizii măcar pentru 72 de ore: apă, medicamente, radio pe baterie", a subliniat el.

Raed Arafat a precizat că mai multe informaţii despre situaţiile generate de un cutremur pot fi consultate pe pagina oficială fiipregatit.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel